Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A furat bani de la „păcănele” din Italia, iar acum a ajuns după gratii

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia.

La data de 22 ianuarie a.c, polițiștii au pus in executare un mandat european de arestare, emis de autoritățile italiene față de un bărbat de 39 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. Acesta este acuzat că a sustras, în data de 17 martie 2015, împreună cu o altă persoană, 4.500 de euro din aparatele de jocuri de noroc, aflate într-un bar din orașul italian Forli.

Bărbatul a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.