În România, de 23 de ani este criză politică, de 23 de ani românii sunt manipulaţi, instigaţi, divizaţi şi ura este prezentă. Înainte, ura era îndreptată împotriva lui Ceauşescu, azi e împotriva celuilalt care vine la Cotroceni. În ’90, românii nu erau pregătiţi pentru schimbare democratică, mentalitatea majorităţii era comunistă şi la fel este şi azi. Omul nu se poate schimba de la o zi la alta, iar cei 20 de ani prezişi de Silviu Brucan s-au dovedit puţini. Nici azi “stupid people” nu s-a schimbat prea mult. Dacă şi azi, după 20 de ani, bătrânul comunist continuă să aibă “voce” şi simpatizanţi, la cârma ţării nu va ajunge un intelectual şi nici prinţesa Margareta. Familia regală e de decor, familia regală nu are nicio putere, s-a încercat doar îmbunătăţirea imaginii României. Prin toate favorurile făcute familiei regale, retrocedarea de palate, păduri etc. s-a vrut a se şterge greşeala lui Iliescu care nu l-a lăsat pe Rege să intre-n ţară. Acum lumea întreagă, vezi Doamne, înţelege că în România nu mai e nici urmă de comunist, românii sunt un popor religios, regele e fericit în ţara lui, se va construi şi o Catedrală, iar poporul, “stupid people”, s-a vindecat de comunism, e democrat. Dar nu este aşa, colcăie neocomuniştii la Putere. Mai sunt doi ani până la alegerile prezidenţiale. Şi ce facem? Apetenţa majorităţii electoratului mâncător de seminţe pentru facil este stimulată constant de mărimea portofelului şi violenţa limbajului grobian rostit abuziv de maneliştii politici care au umplut până la refuz coridoarele instituţiilor statului. În aceste circumstanţe este puţin probabil să fie ales un preşedinte altfel decât modelul Iliescu sau Băsescu. Românii sunt dispuşi şi predispuşi la şefi precum Vântu sau Voiculescu. Şi-şi bat joc de personalităţile prezidenţiabile din orice partid. Şi de încă foarte mulţi alţii. Şi ce dacă îşi bat joc? Păi nu grătarele şi manelele “E” la putere? Nu “ARE” ăştia tot ce vor: bani, faimă, orice femeie, maşini, castele-căsoaie, uşi deschise în faţă? Nu “FACE” muşchii lor vanghelieni ce “VREA” ei? La ce “E BUNI” oamenii culţi, cu viziune pentru românul mâncător de mici? Sau pentru ăia care de dimineaţa până seara spurcă spaţiul mioritic prin ziare, pe la televiziuni, pe Internet, pentru un pumn de mărunţiş? Ce facem cu oamenii capabili? Simplu. Poate îi alegem, poate nu, dar în mod sigur ne vom bate joc de ei. Vom arăta lumii şi urmaşilor noştri cât de măruntă ne este trecerea pe pământ. Cum ne faultăm singuri. Şi nu numai poporul obişnuit nu vrea intelectuali ci şi “poporul cu pretenţii mai mari”. Blandiana, Doina Cornea şi venerabilii ţărănişti l-au preferat pe Emil Constantinescu. Intelectual – veţi zice despre Milică, numai că unul cam mediocru. Se pare că ăsta-i blestemul nostru să nu suportăm performanţa. Este firesc, aşadar, ca partidele să fie foarte preocupate deja de succesorul lui Traian Băsescu. Ca o ironie a sorţii, exact partidele care au dat cei mai puternici preşedinţi sunt acum în pană de candidaţi. Nici PDL nu stă prea bine. Adevărul este că PDL nu are de unde scoate un candidat la Preşedinţie care să ţină pasul măcar cu Antonescu, de alţii mai proaspeţi şi mai şugubeţi, nici nu poate fi vorba. E drept că nici un candidat la Preşedinţie, dintre cei vehiculaţi azi, nu va întruni un număr prea mare de voturi şi nici nu va aduna un număr prea mare de adepţi din rândurile electoratului, dar ce mai contează când oricare poate fi ales chiar şi de 10% din electorat. Crizele economice puternice nu s-au dat duse fără să atragă după ele şi crize politice şi sociale, nici această criză economică nu pare a se lăsa mai prejos. În România deja se simte o lipsă acută de lideri autentici, de personalităţi puternice, la fel pare şi în Europa şi SUA. Parcă se simte nevoia de ceva nou, inedit, de un aer proaspăt care ar putea da încredere şi induce speranţa. Din punctul meu de vedere, ar trebui făcută o infuzie proaspătă de sânge politic în instalaţia prezidenţială care a cam început de multişor să scârţâie. Curtate personalităţi de un alt calibru decât cele cu care au fost obişnuiţi românii până acum. Regândite noţiuni precum: moralitate, carismă, viziune, înţelepciune, pragmatism, diplomaţie, patriotism, verticalitate în faţa UE, tact în relaţiile cu SUA şi nu numai. Fără încordări inutile de muşchi faţa de marele (şi deloc de neglijat) vecin de la Răsărit. Regândite atitudinile privind strategiile de dezvoltare economică avizate de UE, regândită problema extraordinar de sensibilă a Roşiei Montana şi, nu în ultimul rând, a mereu încercatei cu degetul federalizări a României. De câtva timp, îmi tot dă târcoale o idee. Mai sunt doi ani, deci ar cam fi cazul să căutăm şi alţi candidaţi nu numai cei oferiţi de mass-media şi partidele aliate. Personal aş dori un altfel de candidat la prezidenţiale, şi de ce nu o femeie? Care să mai fie şi frumoasă pe deasupra. Femeia pe care eu o văd drept altfel de candidat la preşedinţie, cu care eu m-aş mândri să mă reprezinte, cu o ţinută impecabilă şi care posedă, pe deasupra, şi o frumuseţe aparte ce îi conferă o rară distincţie, este Marie Rose Mociorniţa. Aceasta a afirmat într-o emisiune televizată: “Dacă vrem să se schimbe bărbaţii, trebuie să ne schimbăm noi!”, cu referire la femeile politician. Interesantă idee şi meritat candidat!
ROMEO POPESCU