Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO INCREDIBIL: Elev din VÂLCEA amenință cu bătaia o profesoară

UPDATE ora 10.10: ”Inspectoratul Județean Școlar Vâlcea a demarat o anchetă, un reprezentant al Inspectoratului va participa la ședința Consiliului Profesoral și la consiliul clasei. Împreună cu poliția municipiului Râmnicu Vâlcea, ne vom ocupa de caz”, susține Adina Dobrete, purtătorul de cuvând al IȘJ Vâlcea. De asemenea, IPJ Vâlcea a deschis un dosar în acest caz, iar elevul este cercetat pentru amenințare.

UPDATE ora 10.00: El este elevul bătăuș! UPDATE: El este elevul bătăuș! Elevul care și-a amenințat profesoara cu bătaia se numește Sebastian Roșca și este în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic ”Căpitan Nicolae Pleșoianu” din Râmnicu Vâlcea. Am aflat că incidentul a fost raportat către toate instituțiile abilitate și că la ora 14.30 va fi consiliu profesoral. De asemenea, s-a anunțat și poliția, se vor lua măsurile legale. Este un elev cu probleme, a fost exmatriculat și reintegrat pentru că așa i-a permis legea.

Se întâmplă în Vâlcea! Un elev de la o școală din Vâlcea a postat pe rețeaua de socializare o înregistrare în care se vede cum își amenința cu bătaia profesoara. Dialogul dintre doamna profesoară și elev este unul halucinant și cu greu poți să crezi că un dascăl poate fi tratat așa. De o impertință și un tupeu pe care doar lipda de educație i le poate da, elevul îi cere socoteală dascălului cu mâinile pe catedră. Mai mult, atunci când se enervează bate și cu pumnul în masă.
După ce primește nota 2, elevul se duce către banca sa, nu înainte de a-și amenința profesoara. Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea trebuie să se sesizeze ca urmare a publicării acestor imagini și să ia rapid măsuri.
Iată dialogul halucinant:
Elev: Păi ce scrie… vă citesc eu… să vedeți că e bine!
Profesoara: Nu e bine!
Elev: Vă rog frumos să-mi arătați unde am greșit! Sunteți profesoară și trebuie să-mi aratăți unde am greșit. Acum!
Profesoara: Nu e corect… V-am dat câteva indicii.
Elev: Citește acolo! Citește și arată-mi ce este greșit.
Profesoara: O să-ți scad nota la purtare. Eu zic să te gândești mai bine…
Elev: Mai citește o dată lucrarea!
Profesoara: Nu vorbești așa cum mine!
Elev: Ba vorbesc cum vreau eu… Mai citește o dată!
Profesoara: Treci în bancă!
Elev: Să te vedem noi pe stradă când nu ești în școală.
În timp ce elevul se îndrepta către bancă, a avut loc un dialog halucinant între el și un coleg: Ți-a dat 2? Mă p.. pe ea!