Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEAN, infractor informatic în ANGLIA, ridicat de DIICOT Vâlcea

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea şi poliţiştii de la Crimă Organizată au descins în dimineaţa zilei de luni, 24 noiembrie 2015, la locuinţa unui tânăr din municipiul Drăgăşani ce este suspect într-un dosar de fraudă informatică.

De fapt, Romeo Constantin Prală face parte dintr-o grupare infracţională specializată în fraude informatice, el fiind chiar liderul grupării respective. Anchetatorii din Vâlcea au aflat despre existenţa acestei grupări după ce au primit un număr destul de mare de plângeri de la victimele din străinătate.

Frauda în Anglia, scotea banii în România

Primii care au picat „în plasa” procurorilor DIICOT Vâlcea au fost tinerii din Drăgăşani care erau „săgeţi” şi care scoteau banii direct din bancomatele din România. Asta pentru că liderul grupării, Romeo Constantin Prală – domiciliat în Drăgăşani, a acţionat în această speţă diferit faţă de „confraţii” lui din domeniul fraudelor informatice. Dacă mulţi dintre infractorii informatici acţionau în România şi scoteau banii în străinătate, Prală a ales să comită infracţiunile în Anglia şi să scoată banii, prin „săgeţile” lui, din România.

Modalitatea sa de operare sa era însă clasică. Folosindu-se de pagini de Internet şi de adrese de e-mail false, drăgăşeneanul scotea la vânzare bunuri, în special telefoane mobile şi sisteme informatice, ce nu existau în realitate şi determina victimele să trimită banii în conturile din România, procedându-se la introducerea unor date informatice modificate. Prejudiciul cauzat şi descoperit până la această oră se ridică la aproximativ 10.000 de euro.

Liderul infractorilor informatici, pus în arest la domiciliu

Procurorii aveau acest dosar de ceva timp în stand-by, ei nereuşind să-i prindă decât pe tinerii care erau „săgeţi” în România, tineri asupra cărora au luat măsura controlului judiciar. Însă „peştele cel mare” era Romeo Constantin Prală, liderul grupării, care, spre nenorocul lui, a ajuns zilele trecute în România şi nu a fost iertat.

Aşa cum spuneam, marţi, 24 noiembrie 2015, anchetatorii vâlceni au descins la locuinţa lui Prală din municipiul Drăgăşani. Suspectul a fost dus la audieri, iar apoi reţinut şi dus în faţa instanţei de judecată a Tribunalului Vâlcea, cu propunerea de arestare preventivă la domiciliu. Miercuri, 25 noiembrie 2015, judecătorii au admis propunerea procurorilor DIICOT Vâlcea şi l-au plasat în arest la domiciliu pe Romeo Constantin Prală, care se pregătea să plece înapoi în Anglia şi care, acum, este acuzat de fraudă informatică.