Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlcean condamnat pentru furt şi violare de domiciliu, încătuşat de poliţişti

După o decizie definitivă şi irevocabilă, în care era condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt şi violare de domiciliu, un vâlcean era obligat să se predea la Poliţie.

Cum însă acesta nu a binevoit, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea a fost nevoiţi să plece în căutarea lui şi să-l încătuşeze. Astfel, joi, 11 februarie 2016, Ioan D. – 37 de ani, din comuna Ghioroiu, a fost depistat şi încarcerat în penitenciar, pentru executarea pedepsei.

„La data de 11 februarie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Ghioroiu au depistat pe D. Ioan, de 37 de ani, localitate, pe numele cărora Judecătoria Bălceşti a emis mandat de executare a pedepsei închisorii.

Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi 6 luni, pentru comiterea de infracţiuni de furt şi violare de domiciliu. Bărbatul a fost introdus în penitenciar, pentru executarea pedepsei” – susţin poliţiştii vâlceni.