Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Traficanţi de cannabis şi ecstasy, băgaţi după gratii

La sfârşitul anului trecut, procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au descins la locuinţa a patru tineri, ce erau bănuiţi că vând droguri în cluburi. Cei patru suspecţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 27 de ani, erau filaţi de mai mult timp, oamenii legii având informaţii conform cărora aceştia, în perioada 2012 – 2014, au comercializat în cluburi droguri de mare risc, respectiv cannabis şi ecstasy. „De asemenea, cu privire la doi dintre inculpaţi există suspiciunea că şi-au pus locuinţele la dispoziţie pentru consumul de droguri. Cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză au fost găsite şi ridicate diferite cantităţi de droguri precum şi dispozitive pentru mărunţirea şi cântărirea drogurilor” – se arată într-un comunicat al DIICOT.

Cei patru traficanţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.