Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto: Arhivă Giurgiuveanul

Tentativă de FURT dintr-o BISERICĂ, lăsată cu FOCURI DE ARMĂ în Drăgăşani. Hoţii au încercat să lovească un poliţist cu ranga!

foto: Arhivă GiurgiuveanulPolițiștii au surprins în flagrant delict 3 bărbați care ar fi încercat să intre cu forța într-o biserică din Drăgașani, iar pentru prinderea acestora polițiștii au executat 4 focuri de armă în plan vertical. La data de 23 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Drăgășani au fost sesizați cu privire la faptul că, in spatele unei biserici din municipiu, se află trei persoane, care încearcă să pătrundă în interior.

Un polițist din cadrul Poliției municipiului Drăgășani însoțit de jandarmi din cadrul Detașamentului Drăgășani s-a deplasat la fața locului, unde au fost surprinși 3 bărbați, toți din municipiul Craiova, unul dintre ei având asupra lui o rangă, acesta încercând chiar să lovească polițistul, după care a reușit să fugă. Polițistul a pornit în urmărirea lui, iar după aproximativ 500 m, bărbatul a fost somat și s-au executat 4 focuri de armă în plan vertical, insă tânărul a pătruns in curțile unor cetațeni din zonă.

S-au solicitat efective suplimentare, s-a încercuit zona, reușindu-se prinderea, imobilizarea și conducerea la sediul poliției a celor trei bărbați de 19, 21 respectiv 25 de ani. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit și identificarea autoturismului folosit de cei trei, acesta fiind adus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

S-a înregistrat un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, tentativa de furt și ultraj, luându-se ulterior și măsura controlului judiciar față de bărbatul de 21 de ani care a încercat să fugă.