Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Preotul Burluși, ATAC la primarul Mircia Gutău

• cearta ar fi început în 2016, când preotul i-a cerut lui Gutău să-l susțină în alegeri

De la strângerea semnăturilor pentru conferirea titlului de cetățean de onoare la strângerea semnăturilor pentru destituirea primarului Mircia Gutău. Aici a ajuns preotul Nicolae State Burluși și după spusele primarului Gutău acesta chiar l-a amenințat telefonic. În ultima sa conferință de presă, Mircia Gutău a explicat de unde vine înverșunarea preotului Burluși la adresa sa. Înainte de campania pentru alegerile locale din 2016, preotul Burluși, împreună cu fiul său, l-a vizitat pe Mircia Gutău și i-a cerut să-l susțină în alegeri și el să nu mai candideze. Conform declarațiilor lui Gutău, acesta i-a spus preotului că intenționează să candideze și că îi urează succes în alegeri.

„De unde a pornit această înverşunare a părintelui State raportat la adresa mea? Înainte de campanie, a venit la mine împreună cu fiul său şi mi-a cerut să-l sprijin, pentru că toată lumea îl împinge să candideze la Primăria Râmnicului. Eu i-am spus – părinte, cu tot respectul, nu pot să vă sprijin, pentru că voi candida şi eu. După această discuţie, a început cu jignirile la adresa mea, în toate mediile – puşcăriaş, nenorocit… Am decis să nu-i reacţionez şi nici nu i-am mai răspuns la telefon. Ajungând mai aproape de prezent, s-a întâmplat necazul cu decesul fostului primar Traian Sabău, Dumnezeu să-l ierte!, şi au fost nişte discuţii – dacă să-l aducem sau nu în primărie? Fostul primar Sorin Zamfirescu a propus asta şi pe Internet. Eu îi datorez foarte multe domnului Sabău. Intrarea mea în administraţie i se datorează. În cele din urmă, am ajuns la concluzia că era situaţia diferită faţă de înmormântarea fostului preşedinte Ion Cîlea, al cărui trup, înainte de înhumare, a fost depus în holul Sălii Mari a Consiliului Judeţean. Acolo, era clădire separată, s-a putut. La noi, la primărie, în Sala Consiliului Local sau, joi, în hol, nu mergea. Intră lumea, iese… aşa că am decis să-l aducem în faţa primăriei, două minute, după care cortegiul funerar şi-a continuat drumul spre cimitir. L-am consultat şi pe Î.P.S. Varsanufie şi a fost de acord.

Luni seara, am primit un apel telefonic de pe un număr d-ăsta anonim. Şi m-a luat: băi, nenorocitule, cât te-am ajutat eu pe tine şi tu m-ai pârât… nu ştiu unde l-am pârât eu!?… eu te-am ajutat cât nu te-au ajutat soţia şi copiii tăi. Am întrebat cine e? A răspuns: eu nu sunt popă, sunt părintele State. Atunci, i-am spus: dacă sunteţi părintele State, vă bag la origini, iar dacă aţi fi lângă mine v-aş da şi una în barbă. Crezând că vorbesc cu un anonim, cu un boschetar… A doua zi, ca să vezi caracterul omului, o sună pe soţia mea să-i spună ce fel de om sunt eu. Noroc că soţia e… suntem căsătoriţi de 38 de ani… şi i-a răspuns pe măsură.

A fost şi la Forumul Cultural… Dacă asta este activitate de preot, vă rog să judecaţi şi dumneavoastră! Eu credeam că, în Post, un preot gândeşte şi face alte lucruri. Atât am avut de spus pe acest subiect, iar de acum încolo nu-i voi mai răspunde deloc”, a declarat Mircia Gutău.