Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliţistul Dumitru Licu de la Voineasa, în vizorul şefului IPJ Vâlcea

În numărul trecut al ziarului nostru am publicat scrisoarea unei angajate a Primăriei Voineasa, care susţinea că şeful Poliţiei Staţiunii Voineasa, comisarul Dumitru Licu, are un comportament abject faţă de cele două poliţiste din subordinea sa, fiind acuzat de hărţuire sexuală. Pentru că acuzaţiile ce i se aduc lui Licu sunt extrem de grave, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, comisarul – şef Nicolae Sărdărescu, a deschis o anchetă, urmând să facă lumină în acest caz. „Urmare a articolului apărut în publicaţia dumneavoastră, la data de 04 august a.c., cu titlul «Acuzaţii de hărţuire sexuală la Poliţia Voineasa» vă comunicăm faptul că Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea a dispus efectuarea de verificări pentru clarificarea situaţiei cu privire la eventualele încălcării ale legii. Vă asigurăm de disponibilitatea pentru a clarifica orice aspect ce intră în sfera de competenţă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea” – se arată într-o adresă a IPJ Vâlcea.