Procesul fostului nostru primar Mircia Gutău, de la Turnu Severin, dă semne evidente că este monitorizat din umbră, o forță necunoscută (din politic, desigur!) reușind să-l țină cât mai departe de treburile cetății, la nivel județean și național. Nu dorim să facem o stupidă comparație privind vinovățiile altora (pentru că nu este cazul), dar și pe apreciata Mona Muscă au scos-o în decor cei care se simțeau incomodați de prestația sa politică, oferind-o istoriei postdecembriste în panoplia marilor victime politice cu priză la electorat. La fel ca ea, Mircia Gutău incomoda, prin rezultatele muncii sale administrative, politice, prin carisma și puterea de seducție a maselor antrenate politic. După cum se șitie, Mircia Gutău, condamnat și aflat în executarea pedepsei la Penitenciarul Coliba și, este judecat într-un alt dosar penal (4/P/2007), fiind acuzat că, împreună cu 7 salariați ai Primăriei Rm. Vâlcea, membri ai Comisiei de analiză, selecție și atribuire a contractelor de achiziție publică, nu a respectat OUG 60/2001, în sensul că, împreună, au aplicat procedura cererii de ofertă, pentru investiția ” Dotări locuri de joacă pentru copii” , fără să stabilească, în caietul de sarcini, valoarea estimativă a achiziției, în concordanță cu prețurile practicate pe piață, divizând valoarea achiziției publice în contracte de valoare mai mică la obiectul achiziției. Toți cei care sunt judecați în această cauză au calitatea de ” învinuiți” (instanța va stabili dacă sunt și inculpați), considerându-se că s-au încheiat și semnat 6 contracte de achiziții, fără a se respecta clauzele contractuale, cu privire la propunerea financiară, caietul de sarcini, cartea echipamentului și autorizația ISCIR, fiind favorizat administratorul SC DANCOMAR SRL „Rm. Vâlcea, Ion Georgescu. Procurorul DNA „Sevastian Radu, de la Serviciul Teritorial Pitești a considerat că prin faptele săvâr șite, Primăria municipiului Rm. Vâlcea a suferit un prejudiciu de peste 5 miliarde lei ROL, sumă despre care se afirmă că ar fi constituit, în acela și timp, avantaj patrimonial pentru SC DANCOMAR SRL. Prin rechizitoriul încheiat la data de 11 februarie 2009, învinuiții Mircia Gutău, Elena Sâia, Dumitru Țârdea, Ovidiu Mesteacăn, Danil Georgescu, Nicolae Mesea, Alexandru Ghibirdic și Ion Georgescu sunt acuzați de comiterea infracțiunii prevăzută de art. 13 indice 2, din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 Cod Penal. Pe înțelesul tuturor, legea asta vizează prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, iar articolul 13 aliniatul 2 face precizarea că ” fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere ( ) și care folosește influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine și pentru altul bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani” . Mai apoi, extinzând cercetarea, procurorul de caz a constatat că Mircia Gutău a mai comis (?!) un act de corupție pentru că a avizat și semnat statele de plată (pentru el și translatorul primăriei) pentru salariile aferente lunii în care s-au deplasat la furnizorul locurilor de joacă (Bulgaria), având drept consecință achitarea nelegală a salariului pentru cele două zile în care cei doi funcționari nu au fost prezenți la serviciu (Mircia Gutău „2.260.000 lei și 610.000 lei „translatorul). Grav act de corupție, nu?
Nedumeriri
Studiind dosarul cauzei, s-a constatat că procurorul nu a început urmărirea penală în una din cele două invinuiri pentru care a fost trimis Mircia Gutau în judecată (infracțiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea 78/2000), drept pentru care avocatul Octavian Fieroiu, apărătorul său, a cerut restituirea cauzei la DNA Pitești și efectuarea cercetărilor împotriva lui Gutău pentru noua acuzație.
Judecătoarea privea pereții
Cei doi avocați ai lui Mircia Gutău (adus sub escortă de la Penitenciarul Coliba și) „Octavian Fieroiu și Marian Nazat s-au adresat singurei judecătoare a completului (complet de ” Unu” ), semnalând ilegalitatea comisă în timpul anchetei și aducând argumente juridice au solicitat restituirea dosarului la procuror. În contra-partidă cu aceștia, procuroarea DNA de instanță a încercat să o convingă pe judecătoare că avocații nu au dreptate și că instanța se poate pronunța și asupra celei de-a doua încadrări necercetate, lucru permis de lege, cercetarea făcându-se în timpul desfășurării procesului aflat pe rol. Contrele dintre cele două părți au durat 20 de minute, timp în care judecătoarea părea absentă de la actul juridic, mustacea, râdea fără motiv, se uita pe geam, la tavan, la asistență, numai la avocați sau procuroare nu o făcea, dând semne evidente că este plictisită și fără poftă de a asculta părțile aflate în conflict legal. La un moment dat, brusc, aceasta s-a ridicat de pe scaun, anunțând suspendarea șiedinței pentru o oră, specificând că se retrage pentru a se putea gândi și pronunța asupra cererii avocaților învinuitului Gutău. Tensiunea creștea, de la minut la minut și numai viteza cu care se deplasa grefiera completului, între sala de judecată și o încăpere situată la etaj, mai detensiona, pe moment, atmosfera, stârnind zâmbete cu subînteles. Până la urmă, grefiera și NU INSTANȚA de judecata, a venit în sala de judecată, comunicând că pronunțarea se va da peste o săptămână de zile.
Final previzibil
Având în vedere atitudinea de nepăsare a judecătoarei, cât și convingerea interioară a celor prezenți că și în acest dosar s-au făcut și se fac intervenții, nimeni nu și-a mai imaginat că vor fi acceptate argumentele pertinente ale avocaților Fieroiu și Nazat. E doar vremea procurorilor, nu? Totusi, nesperat de corect, la sfârșitul săptămânii trecute, s-a dat hotărârea asteptata, care spune că procesul va continua. Deci, dosarul nu se va restitui procurorului, în judecată intrând și presupusa infracțiune asupra căreia nu s-au făcut cercetări, afirmându-se ca s-a adus un prejudiciu GRAV de 2.870.000 ROL, primariei din Rm.Valcea. Următorul termen de judecată a fost fixat la data de 9 septembrie 2010.
Romeo POPESCU
Lasă un comentariu