Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Lupul paznic la oi

INCREDIBIL. Președintele Cooperativei Berbești se judecă el cu el de aproape patru  ani pentru o bucată de pământ. Cetățeanul Vasile Iliescu a revendicat și a câștigat în instanță suprafața de 400 m.p. de la Cooperativa Berbești, al cărei președinte este acela și Vasile Iliescu.

Pentru că terenul nu putea fi retrocedat în natură, pe el fiind construit din  anii „60 un magazin sătesc, cei 90 de membri cooperatori au fost obligați la plata unor despăgubiri de peste 7.000 de lei.

” Magazinul nu a fost construit pe terenul lui, a câștigat pentru că s-a judecat el cu el. Unde s-a mai pomenit așa ceva? Când a fost ales președinte, ne-a spus să stăm liniștiți că el o să aibă grijă de bunurile cooperativei. Am avut încredere în el și uite ce ne-a făcut” , se plânge Emil Păunescu, fost membru al cooperației.

Membrii cooperatori au refuzat să plătească despăgubirile, motiv pentru care moștenitorul Iliescu i-a deschis încă un proces președintelui de cooperație Iliescu, prin care cere uzufructul pe terenul ocupat de clădirea cooperației .

” Se judecă cu el însu și în calitatea de administrator al cooperativei Berbești și ca persoană care revendică dreptul de proprietate?  A profitat de această situație neobișnuită și a revendicat și ceea ce nu a fost al lui și normal că a câștigat. Acum ne cere nouă despăgubiri” , susține Constantin Fiastru, fost membru în Consiliul de Administrație.

„În proces sunt frații lui tata. Ce vină am eu că sunt băiatul lui tata. Toată lumea și-a luat proprietatea și eu trebuia să renunț că sunt președinte de cooperație? Am încercat să fiu corect, sa mediez conflictul între părți,  însă nu puteam să neglijez interesele familiei mele” , susține Vasile Iliescu, președintele cooperație.

Din cauza litigiului, magazinul cooperație din  Slăvești, de unde se aproviziona tot satul stă închis de mai bine de 3 ani.

„Este lacătul cât pumnul. Magazinul stă închis și noi nu avem de unde lua un cui, o sârmă. Este bătaie de joc” , spune moș Mihai, localnic.

Procesul a rămas în pronunțare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Membrii cooperatori sunt supărați foc pe președinte și îl acuză că își urmărește doar interesul propriu.

” Toate spațiile sunt renovate și modernizate pe banii cooperației. Le-a dat spre administrarea soției și fiului, este vorba de un bar – restaurant. Restul sunt intenționat ținute în ruină ca să nu-i facă concurență lui nevastă-sa. Omul asta este pus pe jaf”, acuză Constantin Fistaru.

„Dacă eu sunt președinte, familia mea  trebuie să moară de foame ?  Legea nu interzice nimic!” , susține președintele cooperației, care recunoaște că a dat spre administrare familiei sale barul din centrul orașului.

Iliescu mai este acuzat de săteni că facturează zeci de tone de cărbune la o cofetărie a cooperației care nu are centrală termică.

” Centrala este a unei brutării private care are un perete comun cu cofetăria cooperației. Și pentru că atunci când coace pâine bagă căldură și la cofetărie am considerat că trebuie să facturez pe cofetărie o parte din cărbunele ars de brutărie. Nu mi-am dat seama că este ilegal” , se apără Iliescu.

Majoritatea membrilor cooperatori au depus plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu împotriva președintelui cooperativei, acuzându-l  de deturnare de fonduri, fals uz de fals  și incompatibilitate.

CODRUȚA ALEXANDRU