Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

IPOCRIZIE: Am fost furaţi la gaz timp de 10 ani, iar statul român abia acum ia măsuri

Foto: arhiva Vocea ValciiUn raport al Curţii de Conturi aruncă în aer piaţa gazelor naturale din României, arătând că românii au fost furaţi, plătind facturi umflate la gaz în ultimii 10 ani. Inspectorii Curţii de Conturi au dezvăluit că nu au fost respectate contractele de privatizare pentru Distrigaz Nord şi Distrigaz Sud, în sensul că tariful de distribuţie ar fi trebuit redus, lucru care nu s-a întâmplat.

Privatizarea Distrigaz Nord şi Distrigaz Sud a avut loc în 2004, fiind cumpărate de E.ON şi GDF Suez. Potrivit contractului de privatizare, în perioada 2005 – 2008, trebuia să se aplice o reducere de 15% a tarifului de distribuţie a gazelor naturale care s-ar fi văzut în factura plătită de consumator.

Potrivit Curţii de Conturi, Ministerul Energiei nu a urmărit aplicarea prevederilor care prevăd ieftinirea gazelor, neaplicându-se clauza în care se solicita „aplicarea, pentru prima perioadă de reglementare, a unei reduceri de 15% asupra tarifului de distribuţie a gazelor naturale stabilit de Autoritatea de Reglementare (abatere identificată în cazul Contractului nr. 6/2004 privind privatizarea SC Distrigaz Sud SA Bucureşti şi a Contractului nr. 7/2004 privind privatizarea SC Distrigaz Nord SA Târgu-Mureş)” se arată în raportul Curţii de Conturi pentru anul 2014.

De asemenea, curtea de Conturi acuză că nu a fost realizată „cedarea, în întregime, consumatorilor de la începutul celei de a doua perioade de reglementare a creşterii eficienţei economice realizate de Societate în activitatea reglementată de distribuţie a gazelor naturale în prima perioadă de reglementare, care depăşeşte obiectivele de eficienţă stabilite în acest sens de Autoritatea de Reglementare”, potrivit raportului pe anul 2014.