Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Bătaie şi ameninţări cu cuţitul de faţă cu oamenii legii la Bălceşti

La data de 21 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bălcești au intevenit, pe raza orașului, pentru stoparea unui conflic apărut între doi bărbați.
În fapt, polițiștii aflandu-se în desfășurarea acitivițăților de serviciu, pe raza orașului, s-au sesizat cu privire la faptul că, doi bărbați în vârstă de 27 respectiv 30 de ani îşi adresau injurii, expresii jignitoare și ameninţări cu moartea.
Polițiștii au intevenit imediat stopând activitatea celor doi.
Băiatul de 27 de ani a relatat faptul că, bărbatul de 30 de ani, din comuna Tetoiu, l-ar fi amenințat cu moartea, l-ar fi alergat cu un cuțit încercând să-l lovească, însă nu a reușit acest lucrul, în cele din urmă pulverizându-i cu un spray iritant lacrimogen în direcţia ochilor.
În urma controlului corporal efectuat bărbatului de 30 ani, cât și controlului efectuat autoturismului, au fost descoperite două spray uri iritant lacrimogene, un cuțit și două bâte.
Pe numele bărbatului de 30 de ani a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovire și alte violențe, tulburarea liniștii și ordinii publice.
De faţă cu poliţiştii au continuat să se înjure, motiv pentru care cei doi au fost amendaţi cu suma de 500 de lei.