Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fostul luptător de K1, Cristian Culeci, implicat în SCANDALUL cu săbii şi cuţite din RÂMNICU VÂLCEA ripostează

În urma apariției articolului ”Fostul luptător de K1, Cristian Culeci, implicat în SCANDALUL cu săbii şi cuţite din centrul municipiului Rm. Vâlcea, acuzat de TENTATIVĂ DE OMOR”, din data de 24 iulie 2018, fratele protagonistul scandalului ne-a trimis pe adresa de mail a redacției punctul său de vedere, în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 5 iulie 2018, la barul Studio Cafe din Râmnicu Vâlcea.

”Numele meu este Culeci Laurenţiu-Marian, vreau să vă trimit un document care are legătură cu scandalul din faţa sediului BCR Rm. Vâlcea, pentru că în media nu se spune tot adevărul. Este acuzat doar Culeci Cristian-Gheorghe de tentativă de omor. În documentul de mai sus spune clar că Bădulescu Ion-Cristian l-a agresat fizic (l-a tăiat cu un cuţit) pe Desrobitu Ion-Mihai, partea vătămată având nevoie de îngrijiri medicale, operaţii pentru sudarea tendoanelor de la mână.

Din înregistrări reiese că în timpul altercaţiei dintre Culeci Cristian-Gheorghe, Desrobitu Ion-Mihai şi agenţii de pază de la firma Delguard, agenţii de pază scot cuţitele, Bădulescu Ion-Cristian îl taie la mână pe Desrobitu Ion-Mihai, iar Militaru Vasile-Cătălin îl taie pe spate pe Culeci Cristian-Gheorghe. Fiind nevoiţi să se apere, Culeci Cristian-Gheorghe ia un cuţit de bucătărie din maşină şi ripostează împotriva lui Militaru Vasile-Cătălin.

Întrebarea este de ce poliţia ascunde cele precizate mai sus?”, arată Culeci Laurențiu Marian.

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 23 iulie 2018, reţinerea pentru o perioadă de 24 ore a suspectului Culeci Cristian Gheorghe şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în data de 05.07.2018, în jurul orelor 04.00, pe fondul unui conflict spontan izbucnit anterior în incinta unui local situat în mun. Rm. Vâlcea, inculpatul Culeci Cristian Gheorghe a exercitat acte de violenţă asupra a doi agenţi de pază din cadrul unei firme specializate, chemaţi de barmanul acestui local să intervină pentru aplanarea conflictului.

Cu această ocazie, în timp ce se aflau în zona din faţa sediului BCR Rm. Vâlcea, inculpatul Culeci Cristian Gheorghe i-a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă agentului de pază B.I.C. producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale după care i-a aplicat trei lovituri cu o sabie tip macetă la nivelul capului, celuilalt agent de pază M.V.C., producându-i mai multe plăgi tăiate la nivelul feţei, sternului şi a membrelor superioare ce au necesitat pentru vindecare 35-40 de zile de îngrijiri medicale, conform fişelor de constatări preliminare emise de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vâlcea, tulburând totodată ordinea şi liniştea publică.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale şi suportul tehnic al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.