Fostul viceprimar din Şirineasa, Grigore Vlăduţ şi Maria Dogaru, consilier local din Mateeşti au picat testul incompatibilităţii, inspectorii ANI constatând că aceştia deţineau şi alte funcţii remunerate, plasându-se astfel în afara legii. „Vlăduţ Grigore s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, simultan cu deținerea funcției de Viceprimar al Comunei Şirineasa, Jud. Vâlcea (19 iunie 2008 – 19 iunie 2012), a deținut și calitatea de administrator al S.C. Vlăduţ S.R.L. (în perioada 19 iunie 2008 – 07 noiembrie 2008), precum și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Vlăduţ Grigore Persoană Fizică Autorizată (în perioada 01 iulie 2011 – 19 iunie 2012).”, au menţionat inspectorii ANI. În cazul Mariei Dogaru, aceasta a exercitat în mandatul trecut şi funcţia de bibliotecar în cadrul bibliotecii comunale, ciugulind astfel bugetul local cu mâinile amândouă.
Lasă un comentariu