Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DNA a descins, din nou, la Vâlcea

Dorin Dobrișan a fost reținut de procurori

Miercuri, 1 septembrie, biroul directorului general al Administrației Bazinală Olt  a fost percheziționat de mai mulți procurori de la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Pitești. Încă de la primele ore ale dimineții, la ușa biroului șiefului de Ape erau mai mulți mascați care l-au așteptat pe Dorbrișan care, din câte se spunea, fusese de negăsit la domiciliul său de pe General Magheru. Directorul Apelor Olt, care este înregimentat politic în PDL de doi ani de zile, este acuzat de procurorii anti-corupție de presupuse infracțiuni care vizează perioada în care a condus CEC Bank – sucursala Vâlcea, infracțiuni care ar decurge din acordarea unor credite preferențiale în condiții dubioase. Trebuie spus că activitatea sa de directorat de la Ape nu face obiectul anchetei de care aminteam în rândurile de mai sus. De asemenea, circulă și zvonul că printre cei cărora li s-au acordat astfel de credite se numără soții Ion și Maria Tudor, unii dintre cei mai importanți oameni de afaceri din județul nostru.  Din informațiile pe care le deținem până la acest moment, Dorin Dobrișan a fost dus la DNA Pitești pentru audieri, împreună cu directorul ” Electrovâlcea” SRL, firmă patronată de omul de afaceri Ovidiu Ciogescu. Anchetatorii au refuzat să ofere presei detalii despre caz, susținând că nu pot lansa în spațiul public informații care ar putea dăuna cursului anchetei. Există zvonuri conform cărora, de fapt, printre țintele procurorilor de la DNA se află și un important om politic din județ și că toată această anchetă este o ” lucrătură” politică de proporții.

Ultima oră

La închiderea ediției am primit informația că atât bancherul Dorin Dobrișan, cât și patronul Electrovâlcea – Ovidiu Ciogescu, reținut și el pentru dare de mită, au primit mandate de reținere pentru 24 de ore. Informațiile care ne-au parvenit până în acest moment sunt legate de faptul că Dobrișan este anchetat de DNA pentru luare de mită și abuz în serviciu, fals și uz de fals. Surse demne de încredere ne-au declarat că ancheta procurorilor a început încă din anul 2008, pe parcursul celor doi ani trecuți întocmindu-se un dosar stufos ce cuprinde zeci de mii de pagini (încopciare în 24 dosare, dar numărul acestora va crește, având în vedere actele ridicate de procurori din locuinta și biroul sau de la Ape. Suma care i se impută lui Dobrișan cu titlul de luare de mită este de 30 de miliarde de lei vechi, din care 12,5 miliarde reprezintă un credit de nevoi personale luat de fostul director al CEC , considerat ca fiind ilegal obținută, printr-o infracțiune, dar se opiniaza că acesta nu poate face obiectul anchetei, fiind achitat la zi și fără întârzieri. Cazul se anunță a fi unul deosebit de greu, cu urmări neprevăzute. De asemenea, trebuie menționat faptul că pe parcursul audierilor de la DNA, care au durat mai multe ore, fostul bancher a fost asistat de avocatul Veronel Rădulescu. Vă vom ține la curent cu detaliile acestui caz, în ediția on-line a ziarului nostru.

Nota redacției

Aflat în afara granițelor țării, redactorul-șef al bisăptămânalului VOCEA VÂLCII, Romeo Popescu, ne-a transmis: ” Nu cred că Dorin Dobrișan este vinovat în vreun fel  în ceea ce privește activitatea sa profesională. E un bun finanțist, un economist remarcabil și nu cred că a încălcat în vreun fel legea. Se pare că, din nou, se reeditează cazul Mircia Gutău. Transmit cumpătare și rațiune tuturor celor care sunt pregătiți să sară ca niște hiene asupra cadavrului său social. Să așteptăm cu încredere și răbdare verdictul justiției” .

Raul Pop