Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CRIMĂ la Casa Românească din CĂLIMĂNEŞTI?

Un bărbat a fost găsit mort într-un şanţ în această dimineaţă de vineri, 10 iulie 2015, în faţa restaurantului Casa Românească din localitatea Călimăneşti, judeţul Vâlcea.

Conform ultimelor informaţii, în jurul orei 03.30 dimineaţa, două grupuri de turişti din Sibiu şi Craiova s-au luat la ceartă, pe fondul consumului de alcool, iar, la un moment dat, lucrurile au degenerat.

În momentul în care turiştii au început să-şi împartă pumni şi palme în incinta restaurantului menţionat, între ei a intervenit un agent de pază,client la Casa Românească, Constantin Ionică – din Râmnicu Vâlcea.

Din păcate, acesta se pare că ar fi fost snopit în bătaie, iar la scurt timp după incident, el a fost găsit mort într-un şanţ din faţa restaurantului. Corpul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Vâlcea, unde medicii îi vor face necropsie pentru a vedea dacă loviturile i-au cauzat moartea şi putem vorbi despre o crimă sau este vorba despre altceva.

vom reveni cu amănunte!