Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Argeşeancă prinsă la furat din depozitul de la SUPECO

Miercuri, 9 noiembrie a.c., în jurul orei 18:30, echipajul Poliţiei Locale de pe zona Nord a municipiului a observat lângă gardul depozitului de materiale al supermarketului SUPECO o femeie care încerca să sustragă doi europaleţi din lemn. Persoana a fost oprită şi legitimată, dovedindu-se că este vorba de S. Robertina Adela, cu domicilul în com. Băiculeşti, jud. Argeş, care locuia fără forme legale pe str. Carpaţi nr. 13, la soacra sa.

A fost solicitat un echipaj de la Poliţia Municipiului, care s-a prezentat la faţa locului şi a preluat cazul în vederea cercetărilor ulterioare. Se dovedeşte încă o dată necesitatea menţinerii unei patrule a Poliţiei Locale pe zona Nord a municipiului, prezenţa acestei structuri de ordine publică urmând să fie şi mai accentuată aici odată cu deschiderea, la începutul anului viitor, a postului permanent de Poliţie Locală de pe str. Timiş.