Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto Facebook

Angajatul ITRSV Vâlcea a lămurit neînţelegerile cu bătrânii care-i făcuseră plângeri la Poliţie

foto FacebookÎn numărul trecut, am publicat un articol despre un consilier silvic de la ITRSV Vâlcea, acuzat de doi bătrâni de 70 de ani că i-a ţepuit cu o sumă de bani, după ce a plecat din apartamentul lor fără să plătească chiria şi facturile. Este vorba de consilierul Ion Zărnescu, care imediat după publicarea articolului ne-a contactat, în speranţa că va lămuri toată povestea.

Într-adevăr, Ion Zărnescu a locuit cu chirie încă din 2012 în apartamentul ce le aparţine vâlcenilor Petre Mociofan şi Vasilica Dumitrescu, iar în toată această perioadă nu au fost probleme, angajatul ITRSV plătindu-şi toate datoriile la timp. Însă în luna august 2015, omul a ales să plece din locuinţa închiriată, lăsând pe masă o parte din chitanţele facturilor plătite. Ceea ce nu a ştiut Ion Zărnescu a fost că ulterior au mai apărut alte câteva facturi, dar nu a ştiut nici că bătrânii chiriaşi îi vor cere să plătească şi chiria pe lunile viitoare, deşi el nu mai locuia acolo.

De aici a pornit întreg scandalul, consilierul de la ITRSV Vâlcea fiind etichetat ca „ţepar”. Numai că, Ion Zărnescu s-a arătat dispus să rezolve întreaga poveste, el susţinând că nici măcar nu bănuia că mai are vreo datorie neachitată, în condiţiile în care ştia că şi-a achitat tot. În aceste condiţii, angajatul silvic i-a căutat pe cei doi foşti chiriaşi ai săi şi le-a plătit sumele necesare, astfel încât Petre Mociofan şi Vasilica Dumitrescu să renunţe la plângerile şi acuzaţiile împotriva sa.