Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA. Patru tineri, printre care un minor, arestați pentru VIOL

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a patru inculpaţi, dintre care unul minor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.

Din rechizitoriul întocmit, rezultă următoarea situaţie de fapt: în noaptea de 17/18.12.2022 inculpaţii majori împreună cu inculpatul minor (16 ani şi 10 luni), au ademenit-o pe persoana vătămată într-o locuinţă aparţinând unuia dintre inculpaţi, unde, prin exercitarea de violenţe şi ameninţări, precum şi profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, generată de afecţiunile psihiatrice de care aceasta suferă, au constrâns-o să întreţină cu ei concomitent şi succesiv raporturi sexuale orale şi normale.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare, Judecătoriei Horezu.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.