Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un şerveţel cu urmele rujului „Doamnei de Fier” este scos la vânzare

Un şerveţel care poartă urmele rujului roşu al fostului premier britanic Margaret Thatcher, supranumită „Doamna de Fier”, a fost scos la vânzare pentru un preţ de aproape 2.000 de lire sterline, ne informează dailymail.co.uk.

Pe 2 aprilie 2000, Doamna de Fier se afla într-un turneu în SUA şi a stat la hotelul Pfister din Milwaukee înainte să susţină un discurs la Ohio Theatre. Serveţelul scos la vânzare a fost folosit de Margaret Thatcher ca să îşi şteargă excesul de ruj roşu şi apoi aruncat într-un coş de gunoi. Un angajat de la Ohio Theatre a recuperat şerveţelul.

„Lucram la Ohio Theater la vremea respectivă şi una dintre responsabilităţile mele era să golesc coşurile de gunoi din culisele şi din vestiarele teatrului. Când m-am uitat în camera în care a stat Margaret Thatcher, coşul de gunoi conţinea un singur obiect: un şerveţel al hotelului Pfister cu rujul ei imprimat pe acesta. În loc să îl arunc mai departe, am păstrat acest şerveţel cu rujul ei”, a spus respectivul fost angajat al Ohio Theatre pentru dailymail.co.uk..

Şerveţelul cu sigla Pfister Hotel a fost scos la vânzare pe site-ul www.justcollecting.com.