Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Niţu a lansat cartea „Dumitru Drăghicescu, Noua Cetate a lui Dumnezeu”

Lansare de carte într-o atmosferă relaxată, distinsă și cu invitați pe măsură la Biblioteca Județeană, în după amiaza zilei de luni, 26 octombrie 2015, cu începere de la ora 17.00. Sub atenta organizare a senatorului PNL, Daniel Niţu, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii a avut loc lansarea cărţii: „Dumitru Drăghicescu, Noua Cetate a lui Dumnezeu” (Bucureşti, Editura PAIDEIA, 2015) – ediţie îngrijită şi studiu introductiv: prof. univ. dr. Virgiliu Constantinescu; traducere de prof. univ. dr. George Anca.

Cartea a văzut lumina tiparului din iniţiativa şi cu sprijinul financiar al Fundaţiei Culturale „Dumitru Drăghicescu”, al cărei preşedinte este senatorul Daniel Niţu.

La lansare, au luat cuvântul Pr. N. State-Burluşi – directorul Editurii „Buna-Vestire”, din partea Arhiepiscopiei Râmnicului; Prof. univ. dr. Virgiliu Constantinescu-GALICENI- îngrijitorul şi prefaţatorul ediţiei, Prof. univ. dr. George Anca – traducătorul volumului; Ec. Daniel Remus Niţu – senator, prof. dr. Ion Predescu; prof. dr. Ion Soare; ing. dr. Mihai Sporiş.

Cu aceeaşi ocazie, a avut loc şi o expoziţie de carte de şi despre Dumitru Drăghicescu, organizată de Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea.