Prin intermediul unei interpelări adresate premierului României, senatorul PNL Adrănel Cotescu este interesat să afle în ce mod se poate eficientiza procesul de executare silită. Astfel, senatorul Cotescu vrea să ştie care este valoarea prejudiciilor nevalorificate ce provin din dosare instrumentate de procuri pentru care au fost comunicate sentințe judecătorești definitive şi când va fi implementat un sistem interinstituțional de monitorizare a bunurilor și a sumelor de bani care parcurg procedura vărsării către bugetul de stat, prevăzut de o procedură clară a executărilor silite.
De asemenea, Adrănel Cotescu consideră oportun oportună înființarea unei instituții în subordinea directă a guvernului sau a Ministerului Justiției a cărei atribuție principală să fie valorificarea bunurilor provenite din hotărâri judecătorești definitive
„Activitatea de evaluare și valorificare a hotărârilor judecătorești este lentă. Pe baza deciziilor instanțelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală trebuia să confiște aproximativ 150 milioane de euro în ultimele opt luni. Conform unor comunicate oficiale, DNA a indisponibilizat valori și bunuri în cuantum de aproape 190 de milioane de euro. Statul, în prezent, trebuie să executele sumele și să încaseze banii la bugetul de stat. Cu toate că prejudiciile depistate de procurori, și confirmate de instanțe, sunt în cuantum de sute de milioane de euro, Agenția Națională de Administrare Fiscală a adus doar 4 milioane de euro la buget, în aproape cinci ani. În mod evident, instituția nu are capacitatea administrativă pentru a valorifica aceste bunuri. Sunt persoane care ar trebui executate de către ANAF, dar sunt declarate insolvabile, iar bunurile nu pot fi valorificate în cadrul executării silite.
Mai există dosare cu autori necunoscuţi, identităţi false, firme fantomă în care se pronunţă hotărâri de judecată care nu pot fi niciodată valorificate, chiar dacă s-a constatat un prejudiciu. O altă problemă este scăderea considerabilă a valorii bunurilor din cauza duratei cercetării penale şi a soluţionării în instanţe sau comunicarea cu întârziere a hotărârilor de judecată care reprezintă titluri de creanţă. ANAF este ultima verigă şi, totodată, cea decisivă în recuperarea prejudiciilor dispuse de instanţe. Procentele pe care reuşeşte, însă, Fiscul să le aducă la buget din sumele stabilite prin hotărâri judecătoreşti sunt derizorii. Până în 2012, nici măcar 5% din valoare nu era recuperată. Ulterior, a avut loc un progres, dar insuficient.
Or, opinia juriştilor, dar şi cea publică, este că deposedarea de bunurile sau banii proveniţi din infracţiuni este cel puţin la fel de importantă ca ispăşirea pedepselor. Motivul nu este doar creşterea veniturilor statului şi acoperirea costurilor generate de aceste procese, ci, în primul rând, descurajarea infracţiunilor. Dacă va continua să fie profitabilă, criminalitatea economică va înflori. În mentalul popular s-a insinuat deja o percepţie nocivă.
Atâta timp cât recuperarea nu este agresivă, acţiunile procurorilor şi deciziile instanţelor parcurg drumul pe jumătate. În ultimii ani, au fost dezbătute atât dificultăţile în recuperare, cât şi soluţiile. Cea mai importantă soluție ar fi implementarea unui sistem interinstituțional de monitorizare a bunurilor și a sumelor de bani care parcurg procedura vărsării către bugetul de stat, pentru a observa stadiul și deficiențele circuitului. Lipsa unei interacțiuni efective între instituțiile implicate în procedura executării îngreunează recuperarea prejudiciilor. De-a lungul timpului s-a putut constata că indisponibilizarea bunurilor este un obstacol pentru că, în multe situaţii, procurorii, cei care trebuie să ia această măsură, nu reuşesc să identifice imobilele sau conturile, adică să deruleze rapid ancheta financiară”, se arată în interpelarea senatorului Adrănel Cotescu.