Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Festivalul Internațional ”Tinere Talente” la Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea

Energic, entuziast și implicat. Cam așa l-am putea caracteriza în câteva cuvinte pe tânărul director al Filarmonicii Ion Dumitrescu, Petruț Constantinescu, care de când este la cârma instituției a reușit lucruri extraordinare. În ultimul an, sala Filarmonicii este în fiecare zi de luni plină și, important de adăugat este și faptul că noul director a reușit să aducă oamenii la Filarmonică, dar și filarmonica în rândul vâlcenilor. Petruț Constantinescu are o viziune profesionistă, tânără, proaspătă, care și-a pus amprenta și pe activitatea Filarmonicii din ultima perioadă.
Un proiect cultural de excepție, Festivalul Tinere Talente, ajuns deja la cea de-a 40-a ediție, a căpătat în acest an o conotație internațională pentru că managerul Petruț Constantinescu i-a invitat să participe pe studenții de la Academia de Muzică, Teatru și Arte din Chișinău.
Festivalul va avea loc în perioada 18 – 20 mai 2019 la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, iar intrarea este liberă.

Iată programul festivalului:

Sâmbătă, 18 mai 2019, ora 18.00, Sala „Lahovari”
DESCHIDEREA FESTIVALULUI
Recital de muzică de cameră
Studenți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Republica Moldova.
Prezintă: dr. Vasile MACOVEI

„Cântând în fapt de seară”
Concert – Spectacol în concepția prof. univ. GEORGETA STOLERIU
Prezintă: prof. univ. dr. Lavinia COMAN

Duminică, 19 mai 2019, ora 11.00, Galeriile de Artă „ARTEX”
Recital susținut de elevii Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Rm. Vâlcea
Prezintă: prof. dr. Ozana KALMUSKI-ZAREA

Duminică, 19 mai 2019, ora 18.00, Sala „Lahovari”
Recital susţinut de membrii Fundației Culturale „Remember Enescu”
Prezintă : prof. Mihaela TOMESCU

Luni, 20 mai 2019, ora 18.00, Sala „Lahovari”
CONCERT DE GALĂ
Orchestra simfonică a filarmonicii
Dirijor: FLORIN TOTAN
Soliști:
Gabriela STRECHE – pian, Daniela PANAITE – soprană, Anca PĂULEȚ – soprană, Teodora CIUREZU – vioară, Nicolae DOBROVICESCU – vioară
Prezintă: dr. Ilinca Dumitrescu, Președinta Festivalului

Președinte: dr. Ilinca DUMITRESCU, pianistă solistă concertistă, muzicolog
Director artistic: prof. Petruț CONSTANTINESCU – Manager al Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, Rm. Vâlcea
Inițiator și susținător al festivalului: prof. Augustina Sanda CONSTANTINESCU

La toate manifestările artistice INTRAREA ESTE LIBERĂ.