Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Duminică, în cadrul Festivalului de Teatru „Râmnic Inter Fest”, DINEU CU PROŞTI, cu Horaţiu Mălăiele şi Ion Caramitru

În perioada 9-16 octombrie a.c., în Râmnicu Vâlcea, sub organizarea Teatrului Municipal „Ariel” are loc cea de-a VI-a ediţie a Festivalului de Teatru „Râmnic Inter Fest”. Programul festivalului cuprinde spectacole pentru toate gusturile: spectacole pentru copii și adolescenți, spectacole pentru publicul larg, spectacole de Cafe-Teatru și Stand Up Comedy destinate în special tinerilor, dar nu exclusiv.

La această ediție a festivalului sunt invitate teatre de marcă din țară: Teatrul Național București, Teatrul Bulandra București, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Opera Națională Română Iași, Teatrul Metropolis București, Teatrul Evreiesc de Stat București, Teatrul „Stela Popescu” București, dar și companii de teatru independent din țară și de peste hotare: Teatrul Act București, Compania Untreatru București, Teatrul Dell’Arte București, Compania Apocryphe Tendance Paris – Franța, Compania Woh Productions Londra, Marea Britanie, care vine cu un spectacol ce tocmai a avut premiera în luna septembrie la Londra.

Duminică, 9 octombrie a.c., în prima zi de Festival, de la ora 19:00, în sala teatrului Anton Pann, va avea loc spectacolul de comedie „DINEU CU PROȘTI”, din a crui distribuţie fac parte Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru, Alexandru Bindea, Aylin Cadîr, Costina Cheyrouze, Dorin Andone, Alexandru Georgescu.

În continuare, vă reamintim programul complet al evenimentelor din cadrul Festivalului de Teatru „Râmnic Inter Fest”:

• duminică, 9 octombrie
– ora 11.00 – Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea- „Prințul Spam și Împărăția Măruluimușcat” – Distribuția: Ionuț Mocanu, Olimpia Deaconescu, Gogu Preda, Diana Gherasim, Tatiana Serghi, Georgiana Marin – în sala ZĂVOI (spectacol pentru copii)

– ora 19.00 – Teatrul Național București- „Dineu cu proști” – Distribuția: Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru, Alexandru Bindea, Aylin Cadîr, Costina Cheyrouze, Dorin Andone, Alexandru Georgescu – în sala Teatrului Anton Pann

– ora 22.00 – Cafe-Teatru – Stand-up Comedy – Marius Chivu – la UNION PUB

• luni, 10 octombrie
– ora 11.30 – Teatrul „Stela Popescu” București – „Aladin” – Distribuția: Stela Popescu, Daniel Filipescu, Andrei Lazăr, Gabriela Daha, Ștefan Popov, Andreea Blidaru, Roberta, Bogdan, Jennifer, balerini laureați ai unor concursuri naționale și internaționale – în sala Cinematografului „Geo Saizescu” (spectacol pentru copii)

– ora 18.00 – Fundația „William Shakespeare” și Asociația Culturală a Teatrului „Proxim” Cluj-Napoca – „Berenger” după Eugen Ionescu, distribuția: Emil Boroghină – în sala ZĂVOI

– ora 19.00 – Teatrul Metropolis București – „Doi pe-o bancă ” – Distribuția: Tania Filip și Florin Zamfirescu – în sala Cinematografului „Geo Saizescu”

– ora 22.00 – Cafe-Teatru – Stand-up Comedy – Ana-Maria Calița – la UNION PUB

• marţi, 11 octombrie
– ora 10.30 – Teatrul „Stela Popescu” București – „Aladin” – Distribuția: Stela Popescu, Daniel Filipescu, Andrei Lazăr, Gabriela Daha, Ștefan Popov, Andreea Blidaru, Roberta, Bogdan, Jennifer, balerini laureați ai unor concursuri naționale și internaționale – în sala Cinematografului „Geo Saizescu” (spectacol pentru copii)

– ora 19.00 – Teatrul Evreiesc de Stat București – „Păpușarul ” – Distribuția: Constantin Florescu, Nicolae Călugărița, Rudi Rosenfeld, Natalie Ester, Alexandra Fasolă, Marius Călugărița, Iolanda Covaci, Darius Daradici, Anka Levana, Viorel Manole – în sala Teatrului Anton Pann

– ora 21.30 – Teatrul Evreiesc de Stat București – Distribuția: Virgil Ogășanu și Tudor Istodor – „În vizită la domnul Green” – în sala Grand Hotel SOFIANU

– ora 22.00 – Cafe-Teatru – Stand-up Comedy – Cătălin Dumitru- la UNION PUB

miercuri, 12 octombrie
– ora 11.00 – Clubul de teatru pentru copii Mezzetino București – „Turtița cea isteață” – Distribuția: Magda Condurache și Ștefania Dumitru – în Grădinița Nord nr.1(spectacol pentru copii)

– ora 19.00 – Teatrul Bulandra București – „Meșteșugul vieții” – Distribuția: Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, Dan Astilean – în sala Cinematografului „Geo Saizescu”

– ora 21.30 – Compania Unteatru București – „Un tramvai numit dorință” – Distribuția: Mihaela Trofimov, Nicoleta Lefter, Liviu Pintileasa, Richard Bovnoczki – în sala Grand Hotel SOFIANU

ora 22.00 – Cafe-Teatru – Stand-up Comedy – Eduard Sandu- la UNION PUB

joi, 13 octombrie
– ora 17.00 – Teatrul de Vest Reșița – „Profu’ de franceză” – Distribuția: Roxana Olșanschi, Florin Iobrași, Răzvan Ciocoi, Tabita Givoreanu, Anca Țofei, Luisa Marușca, Bogdan Blystiar, Ricardo Lengyel, Ionel Berdac – la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” (spectacol pentru copii)

– ora 19.00 – Compania Apocryphe Tendance Paris, Franța și Compania WOH Productions Londra, Marea Britanie – spectacol-coupe „The fever” / „Othello’s Guilt” – Distribuția: Simona Măicănescu – Marco Gambino – în sala Cinematografului „Geo Saizescu”

– ora 21.30 – Compania Unteatru București – „Blackbird” – Distribuția: Constantin Cojocaru și Florina Gleznea – în sala Grand Hotel SOFIANU

– ora 22.00 – Cafe-Teatru – Stand-up Comedy – Cristi Popescu – la UNION PUB

vineri, 14 octombrie
– ora 10.30 – Teatrul „Jean Bart” Tulcea – „Vrăjitorul din Oz” – Distribuția: Irina Naum, Nicoleta Lungu, Nelu Serghei, Cristi Naum, Mihai Gălățan, Costel Zamfir, Gabriela Ciolacu, Ana Maria Ștefan, Ionel Durbală – la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” (spectacol pentru copii)

– ora 19.00 – Teatrul Act București – „Absolut!” după Ivan Turbincă de Ion Creangă – Distribuția: Marcel Iureș – în sala Teatrului Anton Pann

– ora 21.30 – Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova- „Occident Express” – Distribuția: Geni Macsim, Corina Druc, Dragoş Măceşanu, Ştefan Mirea, Raluca Păun, Marian Politic – în sala Grand Hotel SOFIANU

– ora 22.00 – Cafe-Teatru – Stand-up Comedy – Mane Voicu – la UNION PUB

sâmbătă, 15 octombrie
– ora 11.00 – Clubul de teatru pentru copii Mezzetino București – „Petrecere-n Zăvoi” – Distribuția: Magda Condurache, Veronica Popescu, Ștefania Dumitru – în sala ZĂVOI (spectacol pentru copii)

– ora 19.00 – coproducție a Teatrului Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea cu Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova – „GEORGE DANDIN sau Soțul păcălit ” – Distribuția: Constantin Cotimanis, Mihai Dinvale, Gabriela Baciu, Emőke Kató, Tatiana Serghi, Cătălin Miculeasa, Emanuel Bighe, Alin Păiuș, Gogu Preda, Alexandru Nuță, Adrian Loghin – în sala Cinematografului „Geo Saizescu”

– ora 19.00 – Teatrul Anton Pann – „ Ubu rege ” – Distribuția: Vlad Bîrzanu, Mădălina Ciotea, Olimpiu Blaj, Ciprian Nicula, Andrei Cătălin, Iulia Antonie, Ana Șușca, Andrei Brădean, Vladimir Purdel, Reka Szasz,Tavi Costin – în sala Teatrului Anton Pann

– ora 21.30 – Teatrul Dell’Arte București- Fă-mi loc! – Distribuția: Medeea Marinescu și Marius Manole – în sala Grand Hotel SOFIANU

– ora 22.00 – Cafe-Teatru – „Autumn Leaves” – Distribuția: Oana Sârbu (voce) și Puiu Pascu (pian) – la UNION PUB

duminică, 16 octombrie
– ora 11.00 – Clubul de teatru pentru copii Mezzetino București – „Ursul păcălit de vulpe” – Distribuția: Vasile Manta, Magda Condurache, Veronica Popescu – în sala ZĂVOI (spectacol pentru copii)

– ora 19.00 – Opera Română Iași – „Valsuri celebre în interpretări coregrafice” – în sala Teatrului Anton Pann

– ora 22.00 – Cafe-Teatru – Stand-up Comedy – Claudiu Popa – la UNION PUB

Pentru rezervări şi informaţii, publicul poate suna la numerele: Cinema „Geo Saizescu” 0350.427.500 / 0741.287.911 și Teatrul Anton Pann – 0773.324.352.