Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ansamblul Ciuleandra, spectacol “Martisor de ziua mamei” la Consiliul Județean Vâlcea

În toamna anului 2015, din ambitia de a dovedi ca se poate atunci cand altii spuneau ca este imposibil, s-a infiripat, timid, ceea ce avea sa devina dupa doar trei ani, Ansamblul de dansuri populare “ Ciuleandra”. Prima persoana care s-a inscris, dar si cel mai aprig sustinator al ansamblului a fost doamna Aurora Ghergina, subprefect de Valcea, iubitoare a folclorului si promotoare a traditiilor romanesti, care nu pregeta sa imbrace ia romaneasca la mai toate evenimentele la care participa. Alaturi de dumneaei au venit prieteni de suflet si sustinatori moral, dar si financiar ai ansamblului care incepea sa se inchege, fiind prezenti la repetitii sase oameni dornici ca prin aportul lor, traditiile romanesti sa nu piară. Cu timpul, s-au alaturat si unii dintre copii celor care veneau la repetitii, apoi, au venit si prietenii acelor copii. Si uite asa, pe 8 martie 2016 a avut loc primul spectacol, “ Martisor de Ziua Mamei” , care a devenit traditie, eveniment prin care copii din ansamblu si-au dorit sa omagieze cea mai importanta fiinta din viata lor, mama.
Doamna Aurora Gherghina s-a retras in momentul in care ansamblul s-a inchegat, dar a continuat sa fie sustinator moral al ansamblul care dupa doar cateva luni ajunsese sa fie format din 20 adulti si copii. Participand la diferite serbari campenesti si alte evenimente din judet, iar prestatia tinerilor dansatori fiind bine apreciata nu doar de catre privitori, ansamblul si-a deschis aripile tinere catre concursuri si festivaluri din tara. La Craiova, locurile II si III pe care le-au castigat valcenii i-au ambitionat sa mearga mai departe. La cea de-a II-a editie a “ Festivalului Concurs National de dans Cununa Sanzienelor “ din 2016, locul I la sectiunea Dans popular fete, revine Ansamblului “ Ciuleandra “.
La cea de-a IX a editie a “ Festivalului Flori de cantec romanesc “ din mai 2016 care s-a desfasurat in Sala Consiliului Judetean Valcea, tinerele mladite au luat premiile II si III. In 2017, la Gaesti, la “ Festivalul-Concurs National de dans, Cununa Sanzienelor “ , profesor maestru coregraf, Marian Barbu, binecunoscutul Nea Marin, presedinte de onoare al juriului a acordat ansamblului “ Ciuleandra “ nu mai putin de 10 premii pentru cele 10 dansuri pe care le-a prezentat si anume: 2 premii locul I, 4 premii locul II, 3 premii locul III si o mentiune. Sa obtii 10 premii pentru 10 dansuri este o adevarata performanta. Ambitia de a merge mai departe, a devenit si mai mare iar repetitiile au fost si mai motivate.
Traditia a continuat in fiecare an la Gaesti, si, la “ Festivalul Concurs National de dans Cununa Sanzienelor “, sub acerba jurizare a lui Nea Marin, in vara lui 2018, acesta a acordat premiul II pentru dans traditional din repertoriul international, pentru celebrul dans grecesc Sirtakis. Acest fapt a motivat-o pe Adina Miu, instructorul ansamblului “ Ciuleandra “, sa accepte invitatia la “ Festivalul International Folk Festival – Paralia Greece “ care a avut loc in septembrie 2018 in Grecia, unde au evoluat 19 ansambluri din tari precum: Bulgaria, Ucraina, Macedonia, Croatia, Serbia, Cehia, si tara gazda, Grecia precum si 3 ansambluri din Romania: “ Hategana “ – Hunedoara, “ Mugurii Mintiului Gherla” – Cluj si bineinteles, ansamblul valcean “ Ciuleandra “ care a fost la inaltime in cele doua seri de spectacol care au avut loc in 2 localitati: Paralia Katerini si Olimpic Beach. Cel mai tanar membru al ansamblul “ Ciuleandra “ care a evoluat in Festivalul din Grecia, desi abia implinise 6 ani, a facut deliciul sutelor spectatori.
Toate ansamblurile au incantat publicul format din greci dar si din foarte multi romani, veniti in vacanta sau stabiliti de multi ani pe tarmul Zeilor din Olimp, insa cel mai mult a impresionat ansamblul din Valcea care a dansat la final, pe placul grecilor, dansul Sirtakis. Surpriza a fost imensa, toata lumea a aplaudat la scena deschisa iar grecii au spus ca valcenii nostri au dansat ca niste adevarati locuitori ai Eladei.
Suvenirurile pentru gazde, organizatorii acestui festival international care au constat in obiecte traditionale romanesti au fost oferite de Centrul National de Informare si Promovare Turistica Valcea, iar steagurile tricolore cu care s-a identificat Ansamblul “ Ciuleandra “ la parade de prezentare a ansamblurilor, au fost oferite de Consiliul Judetean Valcea.
Dupa doar 3 ani de la infiintare, sunteti invitati sa participati la de-acum, traditionalul spectacol “Martisor de ziua mamei “, care va avea loc in data de 7 martie, in Sala Mare a Consiliului Judetean Valcea, la care intrarea este libera.
Copiii, dar si adultii, care doresc ca prin dansul popular sa duca mai departe traditia romaneasca sunt asteptati sa se alature Ansamblului “ Ciuleandra “ din Rm. Valcea.

28 februarie 2019 RAUTATEA PAMANTULUI