Acasă Arhiva Trei sinucideri prin spanzurare in decurs de opt ore

Trei sinucideri prin spanzurare in decurs de opt ore

” „Record negru” în județul Vâlcea care bate orice statistică

 

        Statisticile Organizației Mondiale a Sănătății relevă faptul că rata medie a sinuciderilor în România este de 12 cazuri la 100.000 de locuitori. Aceștia spun că rata sinuciderilor este considerată un indicator foarte important în privința sănătății mentale a unui popor. Specialiștii OMS spun că în jur de 20% dintre români suferă de probleme psihice, în timp ce 33% dintre aceștia riscă să aibă o problemă psihică de-a lungul vieții. Ei estimează că există un risc major ca numărul de sinucideri să crească , mai ales din cauza consumului mare de alcool și droguri. În județul Vâlcea se pare că numărul sinuciderilor tinde să crească de la zi la zi. În doar o singură zi, autoritățile vâlcene s-au confruntat cu trei sinucideri.

        Nu a mai suportat singurătatea

        Marți, 24 octombrie a.c., în jurul orei 10.30 Floarea ț. 72 de ani, din localitatea Scundu a fost găsită de nepoata sa spânzurată în magazia de lemne. Femeia trăia singură de ani de zile și vecinii spun că se plângea adesea că nu mai suportă singurătatea. Astfel, în dimineața zilei de marți, femeia s-a decis să-și ia viața. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că trupul neînsuflețit al bătrânei nu prezenta urme de violență. Cadavrul a fost transportat la  Morga Spitalului Drăgășani, unde medicul legist Florian Ghiță i-a făcut necropsia. „Am stabilit că în acest caz este vorba de sinucidere, deoarece corpul nu prezenta urme de violență. Moartea a survenit în urma asfixierii mecanice prin spânzurare” ne-a declarat medicul legist.   

        L-a părăsit nevasta și s-a sinucis

        În aceiași zi, la ora 15.00, un alt vâlcean a fost găsit spânzurat în locuința sa. Constantin B. 38 de ani, din localitatea Costești locuia singur, soția și cei doi copii minori părăsindu-l în urmă cu câteva luni de zile. Vecinii spun că bărbatul era cunoscut ca fiind bolnav psihic, în evidențele medicale ale dispensarului local figurând chiar cu anumite afecțiuni de natură psihică . „Din câte am înțeles de la vecini, soția a plecat cu cei doi copii și a intentat și divorț. Probabil din cauza asta s-a sinucis. Autopsia a relevat faptul că bărbatul a murit în urma asfixierii mecanice prin spânzurare” a mai spus Florian Ghiță, medic legist.

        S-a spânzurat de o grindă

       Ziua neagră a continuat și în jurul orei 18.30, polițiștii din Bunești fiind anunțați că un copil de 11 ani s-a sinucis. T.A. din localitatea Bunești a fost găsit mort în podul casei părinților săi, spânzurat de o grindă. Potrivit spuselor mamei sale, băiatul a avut, de-a lungul timpului, mai multe tentative de sinucidere. Ea spune că avea probleme psihice și nu-l lăsa prea mult timp nesupravegheat. În ziua fatidică , băiatul a fost lăsat singur doar 15 minute. I-au fost de ajuns pentru a-și lua viața. „Familia mai are un copil în vârstă de 4 ani. Din câte am înțeles, tatăl este plecat în străinătate, băiatul fiind lăsat în grija mamei. În urma autopsiei am constatat că trupul nu prezenta urme de violență” „“a conchis Florian Ghiță.

Claudia Stanciu

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.