Acasă Arhiva Taierea ilegala de arbori afacere profitabila pentru valceni

Taierea ilegala de arbori afacere profitabila pentru valceni

      ” Goana După bani După o serie de cercetări autoritățile au descoperit că în repetate rânduri cinci bărbați din Ocnele Mari au tăiat 34 de arbori pe care ulterior i-au vândut

 

      Tăierea arborilor ilegal din păduri a început să devină o afacere din ce în ce mai profitabilă pentru vâlceni. Pe zi ce trece fenomenul ia amploare, chiar dacă autoritățile locale fac tot ce le stă în putință pentru a-l eradica. În luna ianuarie a anului trecut, Gheorghe Mănescu, din Ocnele Mari, a remarcat că i-au fost tăiați 34 de arbori, din pădurea proprietate privată, de autori necunoscuți. Imediat, acesta a anunțat organele de urmărire penală. După o serie de cercetări autoritățile au descoperit că în repetate rânduri cinci bărbați din Ocnele Mari au tăiat arborii și ulterior i-au vândut. Gheorghe Florea, de 31 de ani și Ion Băligan, de 24 de ani s-au dus în pădure și văzând că arborii nu sunt marcați au început să taie. Bărbații au reușit să ia șapte arbori, în volum de 3,112 metri cubi, pe care i-au vândut cu 1 milion lei vechi. Florea Gheorghe, prinzând gustul banului câștigat necinstit i-a povestit lui Georgian Găitănaru ce a făcut. Atunci s-au hotărât să meargă din nou în pădure, însă nu înainte de a cere ajutorul lui Ion Găitănaru, fratele lui Georgian, care deținea o drujbă. În baza înțelegerii, cei trei au mers în pădure de unde au tăiat 12 arbori nemarcați.

      Arborii au fost transportați la domiciliul lui Georgian care i-a vândut cu suma de 1,3 milioane lei vechi.  însă , bărbații nu s-au săturat. După o perioadă au plănuit un alt furt, dar au mai cooptat încă două persoane în echipă. Astfel, Georgian Găitănaru, Ion Găităaru, Gheorghe Florea, Nicolae Enache și Nicolae Cîlea au plecat în pădure de unde au tăiat alți 13 arbori. Din materialul lemnos tăiat, Ion Găitănaru a luat un arbore, restul fiind luat de fratele său, Georgian. De menționat că Gheorghe Florea și Nicolae Cîlea au fost plătiți de Georgian pentru a-l ajuta cu suma de 2,5 milioane lei vechi. Volumul și valoarea celor 13 arbori tăiați este de 6,278 metri cubi, respectiv 12 milioane lei vechi. La fel ca și dățile trecute, arborii au fost vânduți la diferite persoane din Ocnele Mari pe care autoritățile nu le-au putut identifica.  Odată descoperiți, cei cinci infractori au recunoscut faptele comise, iar când au fost duși la fața locului au mărturisit că nu știau în proprietatea a cui este pădurea, crezând că este a statului. Cei doi frați Găitănaru și Florea Gheorghe l-au despăgubit pe proprietarul pădurii, însă acest lucru nu a împiedicat punerea acțiunii penale în mișcare. Cât despre Nicolae Enache, Nicolae Câlea și Ion Băligan aceștia și-au recunoscut faptele. însă , având în vedere că ei au cauzat un prejudiciu relativ mic, care a fost integral recuperat, și nu au antecedente penale, autoritățile au considerat că nu reprezintă pericol, aplicarea unei amenzi administrative fiind suficientă.

Claudia STANCIU

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.