Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Aliatii castiga si cu Rucsanda, dar si cu Ghita

             ” La alegerile din 2 iulie de la Vlădești,

 

       Subiectul principal al întâlnirii cu presa de săptămâna aceasta a Alianței D.A. din Vâlcea l-a reprezentat lupta pentru Primăria Vlădești, a că rei „finală” va avea loc în data de 2 iulie. Chiar liberalul Emilian Frâncu a recunoscut efervescența din ultima perioadă : „Au fost 4-5 zile „de foc” în ultima săptămână, deoarece a trebuit să decidem asupra numelui candidatului Alianței D.A. pentru Vlădești. Acesta este Dan Constantin Rucsanda, care va reprezenta, repet, Alianța D.A.!”.

       Ghiță, aproape intrat în PD

       La un moment dat, în politica vâlceană se vorbea despre iminența cooptare a pesedistului Sorin Ghiță de că tre PD, fapt întărit de apariția în presă a unor declarații prin care acesta își arăta dezaprobarea Față de actuala conducere a PSD, Față de scoaterea pe „linie moartă” a lui Adrian Năstase. Trecerea la Partidul Democrat a fost confirmată în parte și de liderul Dorel Jurcan: „Am auzit și eu că domnul Ghiță s-ar fi exprimat că vrea să intre în partidul nostru, dar despre o adeziune nu știu nimic. Oricum, dumnealui nu a intrat în PD, deoarece această decizie trebuie luată de că tre Biroul Permanent Județean.” Liberalul Emilian Frâncu a completat: „Domnul Ghiță a demisionat, practic, prin declarațiile publice, din PSD. După o stare de „suspensie” de câteva zile, a revenit. Noi mergem pe mâna tinereții lui Dan Rucsanda, care este un băiat respectat în comuna Vlădești”.

       Simpatie sau experiență?

       Dacă , în urmă cu o săptămână, se prefigura un scrutin liniștit la Vlădești, cu Sorin Ghiță ca reprezentant al Alianței D.A., lucrurile s-au mai complicat. Astfel, tânărul Dan Rucsanda are de partea sa simpatia localnicilor și „bagajul” rămas în urma tatălui său (decedat în condiții tragice), în timp ce Ghiță se bazează pe experiența și reușitele din postul de viceprimar, deținut în ultimii doi ani. În plus, gurile rele acreditează ideea că , oricum, Ghiță este mult mai apropiat de PD decât de PSD, așa că Alianța D.A. se poate considera câștigă toarea morală a alegerilor din 2 iulie.

Olivia Pirvu