În numărul trecut, în editorialul obișnuit, am făcut referire la faptul că între milioanele de pensionari care își drămuiesc fiecare băÂnuț apar și nababi ai sistemului de pensii. Și mi-am exemplificat constatarea cu recordul deținut de un magistrat, care ajunge la o pensie de 268 de milioane de lei vechi. Un venit de 52 de ori mai mare decât pensia medie, 670 de ori mai mare decât a celui mai amărât dintre pensionari, care priÂmește doar 40 de lei pe lună. Replica informației a venit din partea unui cititor care, pe forumul ediției noastre electronice, a lansat câteva întrebări retorice: „Cum a reușit acest magistrat săobținăo pensie de aproape 300 de milioane lei? Nici Președintele nu are un salariu atât de mare. Sistemul de pensii are inegalității scandaloase. De ce nu existăo singurăCasăde Pensii? De ce nu existăo singurăLEGE?”. Întrebările vor rămâne fără ecou, atâta timp cât drăguții de parlamentari se preocupănumai de avantaje, de îndestularea lor și a rudelor, ignorându-i pe aceia care i-au propulsat în înaltul for legislativ al țării. Ei uzeazăde tot felul de subterfugii legislative pentru a-și completa veniturile chiar și cu sume infime. Spre exemplu, în ședința comunăa Birourilor Permanente a celor două Camere ale Parlamentului, din 24 septembrie, s-a votat schimbarea procedurii de calcul a pensiilor demnitarilor, modificând baza de calcul a pensiilor senatorilor și deputaților. „Aleșii” și-au mărit legal pensiile, uzând de o șmecherie care îi avantajeazăpe parlamentarii ce dețin funcții și, mai ales, pe aceia care nu se vor mai regăsi în viitorul Parlament. Șmecheria constă în faptul că baza de calcul a cuantumului pensiei o reprezintăsalariul din ultima lună de mandat a unui deputat sau senator aflat în activitate și în funcția corespunzătoare. Cei mai avantajați sunt senatorii și deputații care au îndeplinit trei mandate în Legislativ, aceștia beneficiind de o pensie care ajunge la 80% din valoarea veniturilor, cuantumul pensiilor fiind calculat într-un mod similar celor ale magistraților. Pe acest fond de abuz, imediat După legalizarea șmecheriei, Guvernul a trecut la pomeni electorale. Legea prin care salariile cadrelor didactice se majoreazăcu peste 50% a fost adoptată de Camera Deputaților, în unanimitate, actul normativ mergând spre promulgare la președinție. Dar, oare, președintele are vreun interes sănu semneze legea în cauză? Deja a anunțat că o va promulga, că dacă o trimite înapoi la Parlament, acum, în prag de alegeri, cu campania pornită, în prezent, la relanti, îți dăfoc la valiză. Ajunge calul de bătaie a tuturor „catindaților” la Parlamentul României și bineînțeles gestul său va fi folosit ca lovituri de tun la viitoarele alegeri prezidențiale. Numai că datoritămajorării salariilor profesorilor, precedentul a fost creat și efectul bulgărelui de zăpadăa început săse producă . Funcționarii publici au anunțat că vor intra în grevăsăptămâna viitoare dacă nu vor beneficia și ei de o majorare salarialăde 50%. Negocierile au eșuat. Ministrul Finanțelor știe bine că majorarea salariilor bugetarilor ar atrage creșterea deficitului bugetar, ceea ce ar însemna încă lcarea, de că tre România, a prevederilor Tratatului de la Maastricht și punerea în discuție a statului de membru UE, dar și că nu existăasiguratăsustenabilitatea economică . Majorarea salariilor profesorilor nu ține cont de realitățile economice, iar măsura politicianistăluatăla nivelul Parlamentului nu face decât săse întoarcă împotriva puterii de cumpărare a cetățenilor, pentru că în loc de bani vor primi un teanc de hârtii cu care nu vor mai putea săcumpere nimic. Sâmbătă, premierul, brusc atins de un fior de responsabilitate, a condamnat măsurile iresponsabile care vor face săcrească din nou inflația, pentru că simte cum i se apropie sfârșitul și vede cum în Parlament e o veselie totală, se aprobăorice. Ieșirea publică a premierului Tăriceanu de împotrivire la mărirea salariilor profesorilor a surprins pe toată lumea. Cred că premierul a început să-și dea seama că sfaturile pe care le-a primit de la consilierii lui americani au avut efecte benefice de scurtădurată. PNL a câștigat „bătălii”, dar pe termen lung pierde „războiul”. Liberalii s-au menținut la guvernare „cu orice preț”, iar acum a venit scadența: vor pierde alegerile! De aceea PNL încearcă săse debaraseze de PSD (cu ajutorul că ruia s-a menținut în fotoliul de prim ministru) și, în mod pervers, încearcă săasocieze PDL cu criptocomuniștii lui Ilici Iliescu. Faptul că el ca președinte de partid una spune iar partidul său alta votează, demonstreazăclar că nu el conduce partidul, ci o anume gașcă din partid îl conduce pe el. Cine este adevăratul președinte al PNL? Cine l-a trezit, oare, pe Tăriceanu, cu întârziere și, mai ales, După ce s-a votat legea în Parlament? Sănu aibăTăriceanu habar de ce se votează? Nu are el Internet? A trăit izolat sub pământ fără legăturăcu civilizația, în perioada votării? Ale cui interese apărăparlamentarul român? Ale alegătorilor, ale partidului, sau ale țării? Asta e o dilemăveche a democrației reprezentative. La noi, problema a fost tranșatăelegant, în stil gordian: nici una din variantele de mai sus. Parlamentarul își apăra interesele proprii, eventual interesele grupului extra parlamentar (oameni de afaceri, interlopi, birocrați) la care este afiliat în stil mafiot. În aceste condiții chiar că nu mai conteazăce sistem de vot practică m: pe liste sau uninominal. Nu conteazănici măcar în ce partid se aflăparlamentarul. Totul e săfie ales ca săpoatăapăra interesele celulei sale N’Dragheta.