Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cămin Cultural și fabrică de lactate, inaugurate de „Zilele Berislăveștiului”

EVENIMENT. Sărbătoare mare la Berislăvești. Duminică , 16 mai 2010, întreaga comunitate a serbat „Zilele Berislăveștiului”, ocazie cu care au fost organizate mai multe evenimente importante. Cele mai importante, totuși, au fost inaugurarea că minului Cultural, precum și inaugurarea unei fabrici de produse lactate ce aparține Primăriei Berislăvești.

Manifestările au început cu inaugurarea că minului Cultural din Berislăvești, unde au fost prezente și autoritățile județului. Printre invitați s-au numărat vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea – Dumitru Persu, senatorul Emilian Frâncu, deputatul Cristian Buican, dar și consilierii județeni Costi Rădulescu și Dumitru Tărășenie. Trebuie menționat că la eveniment au fost prezenți atât liberalii, cât și pesediștii, lipsind cu desăvârșire, însă , democrat – liberalii, președintele interimar al PDL Vâlcea, Dorel Jurcan, considerând, poate, că nu este necesar ca, din când în când, săaparăîn fața electoratului. Cel care a deschis manifestările a fost chiar primarul localității Berislăvești, Ion Bușagă, care, După ce a prezentat invitații, le-a prezentat localnicilor realizările sale, dar și programul său din viitorul apropiat. Planurile edilului fiind mari, oamenii au apreciat eforturile sale și l-au aplaudat la scenădeschisă, atunci când a anunțat că este posibil ca anul acesta săfie inaugurat și noul dispensar medical al localității. Primul discurs a fost ținut de vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Dumitru Persu, care a mărturisit că , deși situația țării este una extrem de gravă, autoritățile județului vor încerca din răsputeri săajute comunitățile locale. „Consiliul Județean Vâlcea este și va fi mereu alături de dumneavoastră. Vom încerca săieșim la liman din această situație grea și nu văvom uita. Îin săvăspun că fabrica de produse lactate inauguratăazi la Berislăvești este o investiție importantă, care va ajuta oamenii din localitate, dar va strânge și fonduri la bugetul local. Mi-aș dori ca astfel de inițiative săfie și în alte localități ale județului, pentru că numai astfel ne putem redresa economic” – a spus Dumitru Persu, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea. Au urmat speech-urile parlamentarilor PNL, Emilian Frâncu și Cristian Buican, care nu s-au putut abține sănu implice și politica, ridicând în slăvi partidul pe care-l conduc și pe oamenii săi, crezându-se încă în campanie electorală. „Mi-aș dori ca și peste 50 de ani săfim tot aici, săsărbătorim împreunăși săsimt emoția din inimile dumneavoastrăla un eveniment atât de deosebit ca acesta. Am rămas impresionat de făbricuța de lapte care de acum încolo va permite colectarea laptelui din regiune și apoi prelucrarea lui. Este o realizare mare a Primăriei care demonstreazăcă principiile liberale de a crea locuri de muncă , de a crea investiții și de a-i ajuta pe oameni reprezintăsingurul mod de a merge înainte. De acum înainte, comuna dvs. va fi un exemplu pentru toate localitățile din jur” – a spus senatorul PNL, Emilian Fâncu.

Cuplurile ce au făcut nunta de aur au fost sărbătorite

Cu ocazia „Zilelor localității Berislăvești”, primarul Ion Bușagăa avut grijăsăorganizeze un spectacol artistic extraordinar, el sărbătorind în același timp și cuplurile din comunăcare au împlinit 50 de ani de că snicie. Spectacolul a fost susținut de elevii școlilor din localitate, dar și de orchestra „Rapsodia vâlceană ” și de grupul folcloric „Rapsozii Oltului”. „Este o zi importantăpentru comunitatea noastrăși de aceea, din toată sărăcia noastră, am ținut săo sărbătorim așa cum trebuie. Am profitat de această ocazie pentru a le spune oamenilor care sunt proiectele mele viitoare, pentru că ei trebuie săștie că sunt cei mai importanți pentru mine. Pentru ei mălupt săfac ceva în localitate, pentru a avea o comunăEuropeană și a avea tot ceea ce le trebuie. Fabrica de lactate a venit în întâmpinarea lor pentru a putea să-și vândăprodusele. Vreau săle mulțumesc pentru sprijin și le promit că nu-i voi dezamăgi” – ne-a declarat primarul localității Berislăvești, Ion Bușagă.