„La finalul unei prime ediţii a evenimentului ”We Love Music Festival” – pe care o consider, dat fiind şi caracterul de premieră pe care o astfel de manifestare l-a avut pentru Râmnicu Vâlcea, o reuşită – aş dori să punctez anumite aspecte pe care le consider importante, atât pentru cei implicaţi direct în derularea festivalului, cât şi pentru comunitatea locală:
Doresc, în primul rând, să mulţumesc tuturor spectatorilor veniţi la concertele derulate în cele patru zile ale festivalului, fie ei locuitori ai Râmnicului şi ai judeţului sau veniţi aici de la sute de kilometri distanţă. Comportamentul exemplar şi deosebit de civilizat de care au dat dovadă, felul extraordinar în care s-au bucurat de farmecul muzicii şi modul în care au rezonat cu ritmurile atât de cunoscute ale unor solişti celebri au fost cel mai mare câştig al festivalului.
Mulţumiri se cuvin aduse şi celor care au contribuit la buna desfăşurare a evenimentului artistic: promotorului artiştilor de mare calibru care au urcat pe scenele festivalului, colaboratorilor noştri tradiţionali din zona asigurării ordinii şi siguranţei participanţilor, sau personalului din administraţia publică implicat în toate activităţile premergătoare. A fost un efort de echipă, iar meritele pentru succesul acestei prime ediţii de datorează tuturor! Chiar dacă a fost doar partener în această acţiune, în conformitate cu HCL nr. 70/2022, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi-a îndeplinit, la timp şi în cele mai bune condiţii, absolut toate obligaţiile asumate.
Ca la orice început, am constatat şi unele aspecte organizatorice care ar fi meritat să fie mai bine şi mai responsabil tratate. Vă asigur că prin discuţii aplicate cu organizatorul principal, dar şi printr-o mai mare implicare a Primăriei municipiului, aceste ”minusuri” vor fi eliminate sau diminuate considerabil, astfel încât următoarele ediţii ale ”We Love Music Festival” să fie unele ireproşabile!
În concluzie, consider că la Râmnicu Vâlcea a debutat cu succes o nouă tradiţie în sfera manifestărilor artistice de calitate, sunt convins că acest festival va deveni o marcă a oraşului ce va aduce, de la an la an, mai mulţi interpreţi de calitate şi un public tot mai numeros şi vă invit de pe acum să vă notaţi în calendar, pentru vara anului viitor, participarea la cea de-a doua ediţie a evenimentului ”We Love Music Festival”!” a transmis primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.
Lasă un comentariu