Acasă Administraţie SENS GIRATORIU în faţa Şcolii nr. 5 din Râmnicu Vâlcea

SENS GIRATORIU în faţa Şcolii nr. 5 din Râmnicu Vâlcea

Joi dimineaţa, oficiali ai Primăriei Râmnicu Vâlcea vor avea o şedinţă de lucru cu proiectanţii şi constructorul lucrărilor de la Podul peste Olt care leagă centrul oraşului de Cartierul Goranu. Printre lucrurile care se vor pune în discuţie este urgentarea lucrărilor de finalizare a părţii din dreapta, astfel încât în scurt timp să se poată circula normal. De asemenea, conducerea primăriei a cerut astuparea de urgenţă a gropilor de la intrarea dinspre Goranu. Altfel, viceprimarul Edi Vârlan a înaintat o propunere către Poliţia Circulaţiei pentru montarea unui sens giratoriu provizoriu în faţa Şcolii Generale Numărul 5, pentru fluidizarea traficului. „Am trimis propunerea la poliţie, este în analiză. E nevoie de o fluidizare a traficului pentru că cei care vin dinspre gară, pe strada NV Popescu stau mult mai ales în orele de trafic. Au promis că vor găsi în scurt timp o soluţie, fie că este vorba de un giratoriu provizoriu, aşa cum este acum pe Strada Dacia, fie montarea unor opritoare”, spune viceprimarul Eduard Vârlan.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.