Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Problemele primarilor, expuse de liderul Cîlea miniştrilor cabinetului Ponta

INTERES. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a făcut turul ministerelor într-o singură zi, el prezentându-le miniştrilor o serie de probleme cu care se confruntă primarii din judeţul nostru. Ion Cîlea a primit promisiuni că doleanţele edililor vor fi îndeplinite în cel mai scurt timp, iar judeţul Vâlcea va beneficia de fonduri mult mai substanţiale decât până acum.  

După ce primarii social-democraţi şi-au exprimat nemulţumirea vizavi de faptul că nu sunt ajutaţi să-şi rezolve problemele financiare, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a organizat o serie de întâlniri zonale. Astfel, şeful judeţului a aflat că în majoritatea comunelor se confruntă cu lipsa de fonduri pentru achitarea unor datorii faţă de firmele ce au executat lucrări, dar şi cu lipsa banilor pentru asistaţii sociali şi pentru persoanele cu handicap. Constatând gravitatea problemelor, Ion Cîlea a decis să meargă la Bucureşti şi să intervină pe lângă miniştri, cerându-le ajutorul în numele primarilor. „Într-o singură zi am efectuat şase vizite la tot atâtea ministere şi instituţii centrale pentru a obţine răspunsuri la adresele şi memoriile transmise pe parcursul lunii septembrie. Rezultatele acestui demers au confirmat că dialogul direct cu miniştri şi înalţi funcţionari ai statului care permite susţinerea cu argumente a unei solicitări este cel mai eficient mijloc de a rezolva problemele unui judeţ” – susţine Ion Cîlea.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi-a început periplul prin Bucureşti cu Ministerul Educaţiei, acolo unde i-a expus secretarului de stat Stelian Fedorca problemele comunelor Măldărăşti, Scundu şi Roeşti care se află în imposibilitatea de a le asigura elevilor spaţiile necesare pentru şcolarizare, obţinând din partea acestuia promisiunea că vor primi ajutor în scurt timp. A urmat Direcţia Generală Lucrări Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului unde şeful judeţului a purtat discuţii ample privind asigurarea fondurilor necesare pentru decontarea tuturor lucrărilor de reabilitare, modernizare şi asfaltare a drumurilor cuprinse în programul Consiliului Judeţean Vâlcea conform prevederilor HG nr. 577/1997. „Aici, la acest minister, s-a obţinut garanţia că restanţa de 40% din fondurile aprobate de conducerea ministerului va fi alocată într-un timp foarte scurt. Cereri asemănătoare s-au făcut şi la Ministerul Administraţiei şi Internelor de unde reprezentanţii judeţului Vâlcea au plecat cu răspunsuri favorabile” – mai spune Ion Cîlea.

La Ministerul Mediului şi Pădurilor, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a găsit un mare sprijin în ministrul Rovana Plumb, fost parlamentar de Vâlcea. Acesteia i-au fost aduse la cunoştinţă doleanţele primarilor de a le fi asigurată finanţarea pentru toate cele 7 proiecte ale judeţului Vâlcea care au îndeplinit criteriile şi au obţinut punctajul necesar pentru a fi cuprinse în programul de mediu pentru protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare. „În urma discuţiilor purtate, ministrul Rovana Plumb a dispus să fie introduse în circuitul Programului şi proiectele privind alimentarea cu apă şi canalizare ale primăriilor din comunele Diculeşti, Stăneşti, Popeşti şi Bujoreni, alături de celelalte trei aprobate anterior pentru localităţile Fârtăţeşti, Galicea şi Stoeneşti. O întâlnire şi discuţie binevenită au avut loc şi la Ministerul Sănătăţii unde am dialogat cu secretarul de stat Raed Arafat pe două teme majore: achiziţionarea, cu sprijinul Ministerului, a unui tub Rx, fără de care computerul tomograf din dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă nu poate fi utilizat, şi urgentarea diligenţelor ministeriale pentru înfiinţarea unui centru medical complex la Voineasa, în perspectiva apropiată a punerii în funcţiune a amenajărilor turistice din Munţii Lotrului” – a conchis preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.

CLAUDIA STANCIU