Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Nicolae Concioiu, discuţii despre canalizarea din localitatea Guşoeni

După ce s-a abordat acest subiect în cadrul şedinţei Asociației De Dezvoltare Intercomunitară (ADI) APA Vâlcea, primarul Nicolae Concioiu a declarat că este conştient de faptul că în comuna Guşoeni este nevoie de canalizare.

Acesta a mai declarat că localitatea este prinsă în programul de investiţii al ADI APA Vâlcea, doar cu proiectul legat de alimentarea cu apă. În localitatea s-au prezentat şi cei de la firma de consultanţă pentru măsurători. În urma manifestării dorinţei cetăţenilor de a se face şi canalizare, reprezentanţii respectivei firme au declarat că vor menţiona acest aspect în studiul de fezabilitate. Primarul a mai declarat că se preconizează că proiectul pentru Vâlcea va fi gata în 2018. La această dată se vor mai adăuga încă 2 ani, timp în care se vor depune licitaţiile pentru lucrări şi se vor finaliza contestaţiile.

Termenul de 4 ani este prea mare pentru primar, şi în consecinţă se gândeşte şi la alte variante. Edilul speră că în acest demers se va putea baza pe sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea. Acesta mai are în vedere legarea la sistemul comunei Creţeni, care deţine o staţie de epurare în aproprierea comunei Guşoeni. Este luată în calcul şi depunerea proiectelor pe Programul OG 28, la Ministerul Dezvoltării.