Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Nedelcu susţine hackerii

• Hackereala – un nou simbol pentru Drăgăşani?

Inginer în informatică şi deţinător al unei firme specializate în cursuri de calculatoare care, aşa cum spuneau, cu câteva zile în urmă, unii consilieri locali, „(…) nu înţelegem cum e posibil să funcţioneze atât de bine această societate”, primarul municipiului Drăgăşani susţine fenomenul care a speriat întreaga planetă. Practic, la ultimele întâlniri din Drăgăşani, Nedelcu nu a scăpat nicio ocazie pentru a le lua apărarea hackerilor. Aceasta, în ciuda faptului că, de-a lungul timpului infractorii cibernetici au scos la vânzare, printre altele, chiar şi clădirea primăriei, sediul şcolii cu clasele I-VIII Nicolae Bălcescu, sau catedrala Adormirii Maicii Domnului, unul din simbolurile urbei vinului. Ca atare, nu ne putem explica sub nicio formă ce interese meschine are la bază stima primarul de la Drăgăşani, Cristi Nedelcu, pentru hackerii din oraşul său. Este drept că despre Nedelcu se poate vorbi ca despre primarul hackerilor devreme ce aceasta este o ocupaţie de bază pentru tinerii drăgăşeneni, însă acest lucru nu îi dă dreptul să protejeze infractorii… În cadrul unei conferinţe de presă susţinute cu ceva timp în urmă, Nedelcu a recunoscut că hackerii susţin bugetul Drăgăşaniului, în sensul că „(…) de vreme ce îşi procură maşini de ultimă generaţie sau îşi deschid magazine sau te miri ce alte afaceri, de pe urma cărora, indiferent dacă obţin profit sau nu, le convine să achite dări frumoase către stat, de vreme ce au nevoie de aceste afaceri ca paravan pentru adevărata lor ocupaţie.”. Ori, bucuria primarului din Drăgăşani stă taman în aceste taxe: cu cât mai mari, cu atât este mai fericit măria sa, Nedelcu, lucru ce s-a constatat şi la ultima şedinţă de consiliu local unde susţinea că majorarea impozitelor pentru clădirile firmelor este destul de mică, deşi era aproape dublă decât cea practicată la Râmnicu Vâlcea. La lansarea programului  Biblionet la Biblioteca Municipală Drăgăşani, acelaşi Cristian Nedelcu, primarul social-democrat al celui de al doilea municipiu al Vâlcii, ne-a sugerat tuturor să îi lăsăm în pace pe hackeri. „Şi în ceea ce priveşte hackereala, vă garantez eu – şi am mai spus acest lucru nu o singură dată – că în 20 de ani, cel mult, hackerii vor rămâne doar un lucru prin care se va vorbi despre Drăgăşani în lume. Atât. Un alt simbol cu care o să vedeţi că o să  ne mândrim până la urmă, căci ne va face cunoscuţi!”, a spus Nedelcu, la un eveniment unde orice primar normal ar fi susţinut taman un discurs prin care să îi invite pe elevi, ca beneficiari principali ai sistemelor moderne de calcul care erau aduse la Biblioteca Municipală din Drăgăşani, să studieze orice ţine de calculatoare, însă nu şi cum se fură prin intermediul acestora. Cu atât mai mult cu cât, în Drăgăşani, familii întregi, de la cel mai mic membru până la cel mai mare, trăiesc din furturi de pe Internet.

Este o ruşine pentru un primar social-democrat să alăture unor simboluri precum scriitorul cunoscut în întreaga lume, Gib I. Mihăescu, sau lângă vinul de cea mai bună calitate, ca şi simbol nou: hackerii! Aceste lucruri fac din primarul Nedelcu un individ care tulbură până şi somnul celor trecuţi în nefiinţă, darămite liniştea drăgăşenenilor care au trăit destul de mult încât să voteze un asemenea specimen!

ANDREI BACALU