Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Horăscu a organizat la Prundeni o întâlnire de excepţie a bibliotecarilor

La începutul acestei săptămâni, de Ziua Bibliotecarului din România şi Ziua Internaţională a Cărţii şi Drepturilor de Autor, la Biblioteca Publică Prundeni a avut loc o interesantă şi instructivă întrunire profesională a bibliotecarilor publici din judeţul Vâlcea. La eveniment au participat cunoscuţi scriitori români, printre aceştia numărându-se Doru Moţoc, Ioan Barbu, conf. univ. dr. Gabriela Rusu Păsărin şi Emil Lungeanu.

Deschiderea manifestării, prezentarea invitaţilor şi moderarea activităţilor au fost făcute de către amfitrionul evenimentului, primarul Ion Horăscu. Din partea gazdelor, a fost prezentat un documentar video referitor la Biblioteca Prundeni. A urmat un mesaj de „La Mulţi Ani!” din partea preşedintelui filialei vâlcene a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, Bogdan Serafim Dobre. Mai apoi, Valentin Smedescu a făcut un scurt bilanţ al Programului „Biblionet – lumea în biblioteca mea” şi un studiu privind impactul computerelor şi noilor tehnologii în bibliotecile vâlcene. Tot reprezentantul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea a susţinut şi comunicarea „Biblioteca fără nicio carte, dar cu şi mai multă «carte»”, fundamentată pe importanţa utilizării noilor tehnologii în dezvoltarea de servicii de bibliotecă.

Partea a doua a întrunirii profesionale a bibliotecarilor vâlceni a fost rezervată intervenţiilor scriitorilor  d-nei conf. univ. dr.  Gabriela Rusu-Păsărin (Radio Oltenia Craiova) şi domnilor Doru Moţoc, Ioan Barbu şi Emil Lungeanu (Biblioteca Metropolitană Bucureşti), ing. Gheorghe Puiu Raducanu (Hidroelectrica) – pe tema „Comunicarea – între raftul bibliotecii şi conceptul de creaţie”.  Expunerile şi discursurile  scriitorilor prezenţi, condimentate de amintirile comune cu ale gazdei – primar al Prundeniului, au fost aplaudate la scenă deschisă de către bibliotecarii vâlceni, pentru prima dată prezenţi în număr atât de mare la o astfel de întâlnire.

Trebuie menţionat că, manifestarea de la Prundeni a fost precedată de o expoziţie de carte, organizată în holul bibliotecii comunale Prundeni, expozanţi fiind chiar scriitorii prezenţi la acest eveniment. Participanţii au fost invitaţi de către gazdă, să viziteze moderna bibliotecă a comunei Prundeni, dotată cu o sală de lectură informatizată, unde calculatoare din noua generaţie sunt conectate la reţeaua Bibliofil Silver, precum şi modernul spaţiu, în care elevii de şcoală primară îşi desfăşoară cursurile şi grădiniţa, ambele dotate la standarde europene.

De asemenea, la acest eveniment au participat şi o parte din edilii judeţului Vâlcea, fapt care a constituit un bun prilej pentru informare, schimb constructiv de idei. Ultima parte a întâlnirii a fost rezervată unei prezentări succinte a următorului eveniment: SALONUL NAȚIONAL DE LITERATURĂ ȘI ARTĂ „ROTONDA PLOPILOR APRINȘI”-  Ediţia a III-a, care va avea loc în luna mai a acestui an, în perioada, 15 – 17 mai 2013,  şi care se va desfăşura în comuna Prundeni şi în municipiul Drăgăşani, cu participarea a peste 50 de scriitori din toată ţara şi din Europa.