Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Primarul Gigi Matei a premiat patru oameni de cultură şi olimpici râmniceni

Şedinţa solemnă a Consiliului Local al primăriei Râmnicului, care a marcat atestarea a 626 de ani de când există Râmnicul, s-a bucurat de prezenţa tuturor oficialităţilor vâlcene. Alături de primarul interimar Gigi Matei şi viceprimarul Eduard Vîrlan, au fost prezenţi prefectul Dumitru Cornoiu, fostul primar al Râmnicului Sorin Zamfirescu, comisarul şef Florian Marin, şeful Poliţiei Municipiului, comisarul şef Cătălin Oprescu, şeful Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, directori din cadrul Primăriei Râmnicului.

Cu această ocazie, primarul Gigi Matei a înmânat plachete aniversare, denumite „Râmnicenul meu” unor râmniceni, care s-au remarcat în ultima perioadă. Este vorba despre dirijorul şi şeful Fanfarei „Gabriel Chaborschi”, Constantin Andrei, directorul Colegiului Naţional Alexandru Lahovari, Constantin Drugan, olimpicului Laurenţiu Ploscaru şi preşedintele Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi, Constantin Vlaşcu. „Vreau să mulţumesc Consiliului Local şi autorităţilor locale care au fost în permanenţă alături de actul de învăţământ. Important este ca la sfârşit de ciclu să constaţi că eşti pe drumul cel bun. Le mulţumesc elevilor şi părinţilor care sunt alături de ei. Închei prin a spune că e vai de profesorii care nu sunt depăşiţi de elevi!”, a declarat Constantin Drugan.

„Nu mă pricep la discursuri, nu îmi plac, aşa că voi fi cât se poate de scurt. Le mulţumesc prietenilor că au fost alături de mine, le mulţumesc tuturor, îi mulţumesc domnului director Drugan şi autorităţilor locale. În încheiere, vă spun sincer, întotdeauna am fost mândru că sunt cetăţean al acestui oraş”, a spus olimpicul Ploscaru.

„Nu este numai meritul meu, este vorba de o întreagă muncă în echipă. Această echipă a fost ajutată în permanenţă de autorităţile locale. E important să avem tineri sănătoşi prin sport. Eu cred că această distincţie este şi o obligaţie pentru noi. Pe scurt, suntem invitaţi să muncim în continuare”, le-a spus celor prezenţi şi Vlaşcu. Urându-le încă o dată la mulţi ani râmnicenilor, primarul interimar Gigi Matei a declarat închisă şedinţa festivă.