Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PRECIZARE

Ca urmare a apariţiei în publicaţia Vocea Vâlcii de joi, 24.04.2014, a articolului „Ramona Elena Duţă, spaima licitaţiilor a ajuns city manager la Pesceana”, doresc să fac următoarele clarificări:

„Singurele declaraţii pe care le-am făcut relativ la acest subiect – precizez: înainte de începerea conferinţei de presă de vineri, 18 aprilie, într-un cadru neoficial – se referă la faptul că dna Ramona Duţă, fostă şefă a Serviciului Achiziţii Publice, nu mai este funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului, în urma solicitării de transfer la primăria unei comune din judeţul Vâlcea, iar încetarea raporturilor de muncă s-a făcut în mod complet amiabil.

În felul în care este redactat articolul din ziarul „Vocea Vâlcii”, se poate înţelege că am făcut un adevărat rechizitoriu la adresa dnei Ramona Duţă, ceea ce este complet fals: citatele prezentate sunt anterioare conferinţei de presă şi nu au nici o legătură cu administraţia locală” – susţine primarul interimar Gigi Matei, prin intermediul unui comunicat.