Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Haos în transportul energiei electrice în judeţ

• 36.000 de hectare de expropriat

Bătăi de cap pentru autorităţile judeţene din Vâlcea. Analiza cauzelor care au generat întreruperea energiei electrice pe anumite zone în timpul codului portocaliu de viscol şi ninsoare din judeţ a scos la iveală grave probleme privind administrarea reţelelor de transport a energiei electrice. „CEZ-ul nu deţine drept de proprietate pe zonele de protecţie ale reţelelor pe care le deţin”, a constatat unul dintre directorii chemaţi la discuţia dintre furnizorii de utilităţi şi şefii judeţului. CEZ deţine 150 de kilometri de linie intermediară de transport energie electrică în judeţ. Zona de protecţie impusă prin standardele de siguranţă prevede asigurarea unei perdele libere de vegetaţie pe o lăţime de 24 de metri. Suprafaţa pe care oficialii din guvern şi de la CEZ ar trebui să o elibereze de alţi proprietari se ridică astfel la 3.600.000 metri pătraţi.

Au pierdut actele

Dacă Transelectrica SA a reuşit să îşi păstreze actele de proprietate pe fiecare fâşie de câtre 32 de metri pentru bretelele de siguranţă necesare liniilor de înaltă tensiune, nu acelaşi lucru se poate spune despre CEZ. Cehii s-au trezit că preiau 150 de kilometri de linie de medie tensiune care străbate zone pe care au fost puşi în posesie diverşi cetăţeni. „Am discutat cu cei de la CEZ, cu cei din Consiliul Judeţean, cu cei de la Prefectură. Înţelegem punctul de vedere al CEZ care a arătat că liniile au fost rupte de copaci doborâţi de vânt, dar nu putem interveni pentru rezolvarea situaţiei atâta timp cât nu este rezolvată problema proprietăţii. Cei de la CEZ nu deţin acte de proprietate pe pedelele de teren care însoţesc liniile de medie tensiune. Nu putem să cerem defrişarea terenului unei persoane private. Din păcate, primarii au pus în posesie pe unde au putut”, explică juristul Constantin Bulacu, din partea ITRSV. În mod ciudat, pentru creionarea liniilor de înaltă şi medie tensiune, statul român a efectuat exproprieri şi în anii 60, dar actele nu se regăsesc în patrimoniul CEZ.

Cu bani de la Guvern

Pentru acest an, guvernul a alocat deja o sumă de 80 milioane lei necesare pentru efectuarea exproprierilor pe zonele care se suprapun cu reţelele de utilităţi publice. „Sunt cazuri în care şi perdeaua de 32 de metri asigurată în jurul liniilor de înaltă tensiune nu asigură un spaţiu necesar pentru siguranţa liniilor de electricitate. Ştiu despre discuţia de la Consiliul Judeţean, dar, înt-adevăr, nu avem o soluţie rapidă. Înţeleg că în acest an s-au alocat nişte bani în buget tocmai pentru exproprierile care vor fi efectuate pe aceste cazuri. Nu poţi să îi ceri unei persoane să plătească şi impozit pe teren şi să îi şi impui diverse restricţii pe acesta”, a explicat subprefectul Aurora Gherghina. La o primă vedere, solicitarea CEZ de asigurare a bretelei de siguranţă ar afecta o suprafaţă de 36.000 ha, în cazul în care toate terenurile deţinute pe lângă reţelele de medie tensiune ar fi deţinute de persoane fizice.