Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Călușarii din Măciuca, motiv de mândrie pentru locuitori

În ciuda faptului că datinile strămoșești tind să-şi piardă tot mai mult din valoare, în comuna Măciuca locuitorii au parte în fiecare sărbătoare de Rusalii, de dansul autentic al călușarilor. Primăria din Măciuca se mândreşte cu aceşti tineri, motiv pentru care, noul edil, a ținut să-i felicite pe tineri pentru talentul și dăruirea de care au dat dovadă. Mugur Mărcoianu îi consideră drept cei mai buni din județ și s-a bucurat când a văzut că și cei mici s-au implicat într-un astfel de obicei popular.

“Pe departe cei mai buni din județ, călușarii din Măciuca au adus bucurie măciucenilor și au cinstit cu mare drag și măiestrie sărbătoarea Rusaliilor prin Ritualul Călușului – obicei românesc inclus pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO. Mă bucur că, și aici, la noi, la Măciuca, tradiția acestei sărbători este păstrată, iar faptul că dansul Călușarilor este învățat și practicat și de cei mici ne dă speranța că obiceiul va continua în ani. Felicitări dragi călușari și sănătate tuturor!”. Acesta este mesajul postat de Mugur Mărcoianu prin intermediul rețelelor de socializare.