Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
autoritati nepasare 1 copy

Autorităţile îşi arată DEZINTERESUL faţă de vâlceni

Bătaie de joc! Cam aşa putem caracteriza în câteva cuvinte atitudinea autorităţilor judeţului faţă de cetăţeni. În această primăvară vâlcenii au avut de furcă cu furia naturii, ploile abundente şi vijeliile cauzând alunecări de teren şi viituri, adică, pe scurt, dezastru. Din păcate însă, autorităţile nu au reacţionat bine, iar relaţia cu cetăţenii şi cu mass-media este din ce în ce mai proastă.

Luăm cazul concret de la sfârşitul săptămânii trecute, când în Vâlcea s-a instituit Cod Galben, existând riscul de inundaţii şi calamităţi. Ei bine, şi acum factorii de răspundere ai acestui judeţ au reuşit să-şi arate dezinteresul şi să batjocorească vâlcenii în cel mai josnic mod. Dacă unii erau mai preocupaţi de campania electorală, alţii s-au dovedit a fi depăşiţi de situaţie sau pur şi simplu lipsiţi de experienţă. În schimb, au existat şi şefi ai situaţiilor de urgenţă care, pe vijelie, se distrau nevoie mare la petreceri, în timp ce unii vâlceni stăteau cu frica-n sân că vine apa peste ei în case. Ce să mai spunem de duminică, 4 mai, atunci când majoritatea şefilor de instituţii aveau telefoanele închise sau pur şi simplu nu răspundeau la apeluri, deşi codul nu expirase şi ei ar fi trebuit să fie în alertă.

Iar acum ajungem la compartimentul de relaţii publice care nu a funcţionat în nicio instituţie din Vâlcea la sfârşitul săptămânii trecute. Cei doi purtători de cuvânt de la ISU Vâlcea nu au ieşit din hibernare, Poliţia Vâlcea este într-o vacanţă continuă, toţi factorii de răspundere din Prefectură dorm mai mereu în bocancii statului, iar conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea îşi bate în continuare joc de relaţia cu cetăţenii.

Ce atâtea avertizări!? Ce atâtea informări despre pericolele ce-i pândesc pe vâlceni!? La ce este necesară avertizarea vâlcenilor că este posibil să vină viiturile peste ei sau că alunecările de teren le pot distruge gospodăriile!? Nici turiştii nu trebuie anunţaţi că drumurile sunt blocate, cum a fost cazul DN7 A, între Voineasa şi Brezoi, care a fost blocat de viituri. Nu a avut cine să îi anunţe, pentru că nimeni nu s-a sinchisit.
autoritati nepasare 2 copy
Pentru unii, cum ar fi prefectul Dumitru Cornoiu, problemele lipsesc cu desăvârşire, dar se trezesc peste câteva zile să prezinte rapoarte peste rapoarte cu zeci de localităţi afectate de calamităţi, cum a fost la ultima şedinţă a Colegiului Prefectural, când aproape jumătate din comune au fost prezentate ca fiind distruse de alunecările de teren sau de inundaţii, dar nu s-a aflat decât mult mai târziu. Păcat că autorităţile noastre nu au aflat la timp despre localităţile inundare, pentru că aveau oportunitatea să se plimbe şi ei cu bărcile împinse de pompieri, că oricum e campanie electorală şi la cerşit voturi sunt experţi. RUŞINE!