Acasă Administraţie AUDIENTE LA MADULARI SI LA SUSANI! Constantin Rădulescu a identificat problemele oamenilor

AUDIENTE LA MADULARI SI LA SUSANI! Constantin Rădulescu a identificat problemele oamenilor

Miercuri, 26 iunie 2019, Preşedintele Constantin Rădulescu a acordat audienţe cetăţenilor din comunele Mădulari şi Şuşani

Pentru a fi mai aproape de vâlcenii cu probleme care îi solicită sprijinul, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a început programul audienţelor în teritoriu de astăzi, 26 iunie 2019, când a fost prezent, de la ora 15.00, la Căminul cultural din comuna Mădulari, unde s-a întâlnit cu cetăţeni din localitate, dar şi din comuna Şuşani.

Preşedintele Constantin Rădulescu a fost însoţit în teritoriu de o echipă de specialişti din cadrul aparatului de specialitate al CJ Vâlcea, dar şi de reprezentaţi ai mai multor instituţii pulblice, invitate să participe la audienţele publice organizate la Mădulari.

Problemele semnalate de cetăţeni au vizat: identificarea unor soluţii pentru stoparea atacului porcilor mistreţi asupra culturilor şi a gospodăriilor; decolmatarea albiilor apelor curgătoare care traversează localităţile şi amenajarea torenţilor; amplasarea de indicatoare pentru semnalizarea circulaţiei rutiere pe drumurile judeţene, dar şi rezolvarea problemelor de cadastru, generate de suprapunerea unor terenuri.

Deoarece la audienţe au participat şi reprezentanţii ai mai multor instituţii publice, cetăţenilor li s-au oferit, pe loc, îndrumări legale pentru rezolvarea unora dintre problemele semnalate, pentru celelalte urmând ca instituţiile competente să ia măsuri de soluţionare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea mulţumeşte pe această cale conducerilor instituţiilor care au dat curs invitaţiei sale de a-l însoţi în teritoriu pentru audienţele publice.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.