Acasă Actualitate Toţi directorii de şcoli vor fi evaluaţi

Toţi directorii de şcoli vor fi evaluaţi

CONCURS. Dacă vor să mai fie directori de şcoli sau inspectori şcolari, profesorii trebuie să se înscrie în Registrul Naţional al Experţilor în Management Educaţional. Ei vor fi evaluaţi, iar în data de 30 aprilie, urmează să fie emis ordinul de ministru care confirmă înscrierea celor promovaţi în Registrul Naţional al Experţilor în Management Educaţional.

Ministerul Educaţiei doreşte să aibă oameni competenţi în funcţii, motiv pentru care cei care vor să fie şefi de şcoli sau inspectori şcolari  trebuie să se înscrie în Registrul Naţional al Experţilor în Management Educaţional, preselecţia urmând a începe în doar câteva zile. Astfel, reprezentanţii Ministerului Educaţiei vor ca cei care vor ocupa funcţii de conducere în învăţământ să aibă experienţă în management. În acest sens, înainte de a participa la concurs, candidaţii la funcţii precum cea de director, director adjunct sau inspector şcolar trebuie să fie membri ai Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional. De asemenea, membrii corpului vor fi înregistraţi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în registrul naţional al experţilor în management educaţional. „Ultima zi de înscriere este 12 martie, urmând ca în data de 13 martie să fie afişată lista cuprinzând candidaţii admişi în urma introducerii informaţiilor în formularul de selecţie online. Între 14 şi 20 martie, cei admişi după etapa online îşi vor depune portofoliile la Inspectoratul Şcolar. În zilele de 21 şi 22 martie, Inspectoratul Şcolar va transmite ministerului lista candidaţilor admişi, iar în perioada 23 martie – 5 aprilie va avea loc evaluarea portofoliilor de către Minister. Rezultatele vor fi afişate în 6 aprilie, ulterior urmând ca Inspectoratul Şcolar să întocmească listele cuprinzând candidaţii promovaţi în urma evaluării portofoliilor şi le va trimite la minister. În data de 30 aprilie urmează să fie emis ordinul de ministru care confirmă înscrierea celor promovaţi în Registrul Naţional al Experţilor în Management Educaţional” – ne-a declarat profesorul Ana-Maria Floroiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.

CLAUDIA STANCIU

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.