Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Șahul românesc are un nou număr 1: vâlceanul Bogdan Deac!

Inevitabilul s-a produs: unul dintre cei mai talentați juniori șahiști cu care țara noastră s-a putut mândri, e de acum „în capul listei” coeficientului ELO din România și pătrunde de asemenea, la 20 de ani, în top 100 mondial!

Nu mai sunt multe lucruri de spus despre vâlceanul Bogdan Deac: cel mai tânăr mare maestru din țara noastră (ba chiar cel mai tânăr din lume, pentru o scurtă perioadă) – la 14 ani, 7 luni și 27 de zile, cel mai tânăr component al echipei olimpice de șah a României și o prezență constantă la cele mai importante turnee Open ale lumii.

De altfel, Bogdan „sărbătorește” aceste noi borne atinse…chiar la masa de joc, participând în aceste zile la FIDE Grand Swiss, cel mai puternic ”Open” al lumii. Și tocmai l-a învins cu piesele negre pe Kirill Alekseenko, unul dintre cei 8 șahiști care-au luptat în ultimul an în cadrul ”Turneului Candidaților” pentru șansa de-al înfrunta pe Magnus Carlsen pentru titlul mondial!