Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RAZIE în sudul județului Vâlcea! Polițiștii au aplicat zeci de amenzi

Polițiști din cadrul Poliției orașului Bălcești, Secției 10 Măciuca, Serviciului Rutier și Postului de poliție Fărtâțești au acționat în perioada 1-2 martie a.c., pe raza comunelor Diculești, Fărtâțești, Măciuca, Valea Mare și Laloșu, pentru combaterea şi prevenirea accidentelor de circulaţie și asigurarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii au verificat mai multe societăți comerciale și au oprit pentru control peste 40 de autovehicule, 17 conducători auto fiind testați cu aparatul etilotest.
Au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitei legale de viteză, dar și alte abateri, de aproximativ 7.000 de lei.
Polițiștii au depistat pe raza comunelor Măciuca și Fărtățești doi conducători auto, care se deplasau cu o viteză de 103 km/h, respectiv 111 Km/h, aceștia fiind sancționați contravențional.
Pe parcursul acțiunii au fost reținute două permise de conducere.