Am primit la redacţie un interesant eseu despre sculptorul Constantin Brâncuşi, ca o completare a editorialului publicat de noi, intitulat „Cuminţenia e a ta!”, din data de 4 septembrie 2016. Autoarea speciei de proză literară, sentimentală şi bun cunoscător al biografiei şi operei marelui artist, exprimă un punct de vedere interesant şi original privind achiziţionarea prin subscripţie naţională a sculpturii “Cuminţenia pământului”, cerând cititorilor să nu dea bani Statului ca să cumpere un simbol care i-a fost donat şi el l-a refuzat. Acum, achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi se poate face numai printr-un efort al statului român şi al cetăţenilor. Suma de cinci milioane de euro a fost alocată deja de Guvern şi e nevoie ca şase milioane de euro să fie colectate prin intermediul contribuţiilor voluntare ale persoanelor private şi cele juridice, până, cel târziu, la sfârşitul acestei luni.
*******
Cu foarte mulţi ani în urmă, aşa cum se obişnuia, tovarăşa învăţătoare organiza excursii şi “se mergea cu şcoala” să se viziteze diferite obiective istorice şi culturale pentru a înţelege şi a învăţa mai uşor despre valorile romaneşti. Aşa l-am descoperit pe Brâncuşi. L-am admirat pentru îndârjirea de a pleca pe jos până la Paris şi pentru sacrificiile pe care le-a făcut spălând vase în restaurantele din drumul său pentru a-şi plăti mâncarea, toate acestea spre realizarea visului de a lucra în atelierul lui Auguste Rodin şi pentru stilul inedit care l-a făcut celebru în lume, dar nu la el acasă. Am fost la Hobiţa şi am stat pe prispa casei sale chiar dacă doar 3 bucăţi de lemn din ea sunt autentice şi am avut trăirea că sunt pe prispa bunicului meu.
Mi-am lipit obrazul de “Poarta sărutului”, în încercarea de-al simţi pe Brâncuşi lângă mine, pentru că îl iubesc, ca pe un bunic pe care nu l-am cunoscut dar pe care l-am avut tot timpul în suflet. Şi asta pentru că şi eu am fost un pic din “Cuminţenia Pământului”, apoi puţin, “Domnişoara Pogany” şi am zburat precum “Pasărea Măiastră”. Vreau să cred că am fost la un moment dat al existenţei mele, “Muza”, apoi “Principesa X”, pentru ca apoi să cad în “Rugăciune”. Am stat la “Masa tăcerii” şi am urlat de furie că trebuie să zbori până la Paris să-i vezi cele 200 de opere din atelierul său, puse la loc de cinste de către poporul francez, la Muzeul Naţional de Arta Modernă, din Centrul Pompidu, cel care l-a adoptat, l-a pus pe piedestalul binemeritat şi-i cinsteşte memoria în Cimitirul Montparnasse din Oraşul Luminilor.
La noi în ţară, numeri pe degete cele câteva sculpturi care se află răspândite la Muzeul Naţional, la Muzeul de Artă din Bucureşti şi la Muzeul din Craiova. Chiar şi americanii îl apreciază încă de prin 1927, când în urma unui eveniment nefericit, au confundat sculptura “Pasărea în spaţiu” cu o ustensilă de bucătărie, dar şi-au reparat greşeala şi imaginea acestei sculpturi devine pentru piloţii şi astronauţii americani ai Air Force, simbol pe brevetul de zbor, iar câteva lucrări stau la loc de cinste în Muzeul Aerospaţial din S U A.
Am stat lângă “Coloana Infinitului” şi prin comparaţie am văzut ce mici suntem noi oamenii, mai ales la suflet. Iar acum am devenit “Răutatea Pământului” pentru că suma pe care noi, românii, ar trebuit s-o donăm pentru că opera lui Brâncuşi să fie nu a noastră, că a noastră este oricum, ci acasă, unde îi este locul, nu este mare, felul cum a fost cerută m-a înrăit. Degeaba Banca Naţională a pus chipul Maestrului pe bancnotă de 500 de lei, dacă bancherii nu fac donaţii măcar cu câte o astfel de hârtie, că ei au destul de multe, nu să ceară Statul de la marea majoritate a românilor care nu primesc pentru salariul minim pe economie nici măcar 2 astfel de hârtii cu această valoare.
Chiar şi 50 de cenţi, pentru o familie cu 2-3 copii, înseamnă pâinea zilei. Unii oamenii de afaceri fac evaziune fiscală de milioane de euro şi, ce să vezi?, fac ce fac şi tot rămân cu banii la ei. De ce Statul nu le confiscă banii pe care aceştia nu-i pot justifica şi să nu mai cerşească de la mine, muritorul de rând? Eu sunt „Răutatea Pământului” şi nu-ţi dau ţie Stat bani să cumperi un simbol când acesta ţi-a fost oferit, iar tu l-ai refuzat. Îmi rezerv şi eu dreptul să te refuz, pentru că şi tu Stat, îmi refuzi multe drepturi.
07 sept 2016, Răutatea Pământului sunt eu, Lili Suciu.