Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: ProBR.ro

Pieţele şi târgurile vâlcene luate „la purecat”. S-a lăsat cu amenzi usturătoare!

FOTO: ProBR.roPoliţia Română desfăşoară permanent acţiuni punctuale, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite cu produse agroalimentare sau provenite din contrabandă.

Astfel, în perioada 12-13 noiembrie a.c., poliţişti de ordine publică, de la rutieră, împreună cu cei de investigare a criminalităţii economice au acţionat pe raza localităţilor Horezu, Drăgăşani şi Rm. Vâlcea, în pieţe, târguri, oboare şi în zonele adiacente acestora.

În cadrul acţiunilor au fost verificate 25 societăţi comerciale şi 57 de autovehicule.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 4 infracţiuni, dintre care 3 de natură economică şi au aplicat 74 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 47.800 lei.