Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

NEWS ALERT: Bărbatul dispărut în OLT, care a plecat să caute mingea, a fost găsit! (FOTO)

Atenție! Imagini care te pot afecta emoțional.

După 2 săptămâni de la dispariția lui Mircea Mierloi în apele Oltului, trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsit. Apele au purtat trupul pe Olt, până în dreptul blocurilor ANL din Ostroveni. Deja acesta a fost identificat de sora lui, iar medicii legiști au efectuat necropsia.

Amintim că în sâmbăta Paștelui, în jurul orelor 18.00, un bărbat de 57 de ani, din judeţul Vâlcea, a dispărut de lângă baza sportivă de la Hidroelectrica. Practic, Mircea Mierloi a plecat înspre Olt, spre podul de fier, să caute o minge care deviase, şi nu s-a mai întors.

După meci, fotbaliştii l-au căutat, l-au sunat pe telefonul mobil, însă, acesta nu a dat nici un semn de viaţă. Abia luni, 17 aprilie 2017, s-a depus plângere la poliţie privind dispariţia bărbatului.

Mircea Mierloi era un fel de om bun la toate. La echipa de fotbal, era omul care aduna mingile și îi plăcea enorm să-și petreacă timpul lângă fotbalişti.

În viața de zi cu zi, unde era ceva de făcut, îl găseai și pe el. Ba ajuta la descărcarea mărfii la Noil, ba la Academia de’l Gusto…. Deşi era practic un om al străzii, era foarte serios şi muncitor. Oamenii îl chemau mereu când aveau ceva de făcut.