Acasă Actualitate ATENȚIE! Se întrerupe apa potabilă în Băbeni și Mihăești. VEZI CÂND!

ATENȚIE! Se întrerupe apa potabilă în Băbeni și Mihăești. VEZI CÂND!

Ca urmare a înștințării SC CHIMCOMPLEX SA Borzești, Sucursala Râmnicu Vâlcea, înregistrată la APAVIL SA cu nr. 3506/16.05.2022 prin care se comunică întreruperea furnizării apei potabile pentru remedierea neetanșeităților pe Magistrala Oltchim – zona Tătărani, în perioada 17.05.2022, ora 1900 – 19.05.2022, ora 0700, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în orașul Băbeni – zonele Tătărani și Capul Dealului și comuna Mihăești – satele Munteni și Stolniceni.

După remedierea situației de către SC Chimcomplex SA Borzești, pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în toate zonele afectate.

Deoarece la punerea în funcțiune a sistemului, calitatea apei va fi influențată atât în zonele de intervenție cât și în cele adiacente, recomandăm consumatorilor afectați ca, imediat după pornire, să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produsă ca urmare a întreruperii furnizării. Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre și respectând prevederile art. 252 al Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare sau apelând numărul de telefon al dispeceratului societății Apavil SA: 0250820010, serviciu disponibil 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.